Noul secretar general al Guvernului, fostul premier Victor Ponta, a declarat,vineri, că Sorin Grindeanu i-a propus joi această funcţie, pe care a acceptat-o deşi nu era în planul său de carieră, spunând că este o funcţie temporară. El a precizat că dacă moţiunea de cenzură este respinsă, va fi vorba despre o activitate mai lungă, iar dacă este aprobată, atunci activitatea sa va fi mai scurtă, până la numirea unui nou prim-ministru, pentru că "nu poţi să închizi Guvernul când vrea domnul Dragnea". Ponta a refuzat să facă precizări legate de numărul miniştrilor care şi-au depus demisiile, precizând că premierul este cel care trebuie să dea aceste informaţii. Din acelaşi motiv, a refuzat să explice de ce au fost trimise la Preşedinţie doar demisiile a doi miniştri. El a menţionat, însă, că Grindeanu a discutat în prealabil cu preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu propunerile pe care le-a făcut vineri privind componenţa Guvernului, Ponta precizând că discuţia este ”o chestiune de funcţionalitate”. Victor Ponta a afirmat că fiecare ministru trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu până la momentul în care şeful statului va publica decretul de eliberare din funcţie, în caz contrar riscând să răspună penal şi contravenţional. el a mai spus că nu se poate face o moţiune de cenzură care să fie dezbătută miercuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Victor Ponta: Nu se poate face moţiune de cenzură care să se voteze miercuri

”Nu se poate face moţiune de cenzură care să se voteze miercuri, cred că ştim toţi textul din Constituţie. Ştiu că am făcut ceva moţiuni la viaţa mea. Asta înseamnă că 3+5, adică opt zile este cel mai rapid şi asta înseamnă că domnul Grindeanu trebuie să asigure funcţionarea Guvernului cel puţin 2-3 săptămâni de acum încolo dacă nu cumva moţiunea va pica şi atunci rămâne prim-ministru”, a declarat Victor Ponta.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit articolului 113 alineatul 3 din Constituţie, ”moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.”

Victor Ponta: Orice ministru care nu-şi îndeplineşte atribuţiile răspunde civil şi penal

Victor Ponta a spus că toţi miniştrii trebuie să-şi desfăşoare activitatea conform atribuţiilor pe care le au. ”Dacă este ceva urgent - Doamne fereşte, se întâmpă un accident - doamna Carmen Dan trebuie să vină la servici. Este obligată legal în următoarele 15 zile, altfel răspunde penal şi civil”, a exemplificat Victor Ponta.

El a precizat că obligativitatea miniştrilor de a-şi îndeplini sarcinile care le incumbă încetrează doar atunci când Monitorul Oficial publică decretul prezidenţial de eliberare din funcţie. 

”Până la acea secundă fiecare ministru răspunde civil, penal şi contravenţional dacă nu-şi îndeplineşte atribuţiile. Eu nu cred că se va întâmpla acest lucru şi sper ca domnul Dragnea să nu le ceară să nu-şi facă îndatoririle legale ameninţându-i cu excluderea din partid. Deşi am ajuns într-o situaţie dincolo de o limită a absurdului, sper să nu meargă mai departe în acest sens”, a mai spus Ponta.

Victor Ponta: Primul-ministru a discutat cu preşedintele despre noile numiri; este o chestiune de funcţionalitate

”Cu siguranţă pot să vă confirm că primul-ministru a discutat cu preşedintele dintr-un motiv foarte simplu: pentru că nu trimiţi propunerile înainte să-l întrebi. Vă spun şi din proprie experienţă pentru că am lucrat cu doi preşedinţi. Nu este o chestiune de politeţe, este una de funcţionalitate”, a declarat Victor Ponta.

CITEȘTE ȘI Premierul Sorin Grindeanu trimite la Cotroceni demisiile lui Carmen Dan şi Sevil Shhaideh; Jianu, propus la Dezvoltare. A demis patru secretari de stat, printre care purtătorul de cuvânt al PSD, fostul aghiotant al lui Dragnea şi fostul şef CJ Teleorman

Ponta: Voi ocupa temporar calitatea de secretar general

”Primul-ministru mi-a propus ieri să vin în echipa domniei sale într-o perioadă anormală pentru funcţionarea unui Guvern şi am spus imediat da. Cred că Sorin Grindeanu merită sprijin pentru lucrurile corecte pe care vrea să le facă. Funcţia de secretar general al Guvernului nu este tocmai ceea ce aveam în planul de carieră, dar nu cred că e cazul de orgolii. Cred că e cazul să asigurăm funcţionarea Guvernului pentru binele tuturor cetăţenilor. Îl voi sprijini în această calitate pe care o voi ocupa temporar”, a afirmat Victor Ponta.

"În următoarele zile trebuie să ţinem pe linia de plutire activitatea guvernamentală, torpilată de o decizie politică greşită luată de domnul Dragnea. Cunosc administraţie centrală ca să il pot sprijini pe premier", a precizat Ponta.

El a spus că dacă moţiunea de cenzură iiniţiată de PSD împotriva guvernului este respinsă, este vorba despre o activitate pe un interval mai lung. Fostul premier a afirmat că va ocupa funcţia de la SGG pentru o perioadă limitată. ”Nu se ştie cât de limitată”, a adăugat Ponta.

”Dacă moţiunea de cenzură iniţiată chiar de către PSD împotriva guvernului PSD nu trece, atunci este o activitate deja pe termen mai lung în care premierul va încerca să formeze o majoritate şi un guvern funcţional, lucru pe care l-a reuşit şi Călin Popescu-Tăriceanu în 2007. Dacă moţiunea trece, până la numirea unui nou prim-ministru, domnul Grindeanu trebuie să asigure interimatul”, a spus Victor Ponta precizând că s-a decis să-l ajute pe Sorin Grindeanu deoarece a văzut ”un prim-ministru puternic, hotărât”.
 
El a amintit că au fost perioade de interimat şi de trei luni. "Nu poţi să închizi Guvernul când vrea domnul Dragnea", a argumentat fostul premier.

Victor Ponta a fost numit, vineri,  în funcţia de secretar general al Guvernului, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial şi fiind contrasemnată de secretarul de stat căruia i-au fost delegate atribuţiile lui Mihai Busuioc. 

UPDATE 19:08 - Victor Ponta se află la Palatul Victoria pentru a prelua funcţia de secretar general al Guvernului

Fostul premier Victor Ponta se află la Palatul Victoria pentru a prelua postul de secretar general al Guvernului în care a fost numit vineri de către premier, au declarat pentru News.ro surse politice.

FOTO: Inquam Photos / George Călin
FOTO: Inquam Photos / George Călin

Primul act emis de Sorin Grindeanu a fost delegarea atribuţiilor Secretarului General al Guvernului către secretarul de stat Alexandru-Mihai Ghigiu, pe motiv că Mihai Busuioc a refuzat contrasemnarea actelor premierului şi nu s-a prezentat vineri la Guvern.

Decizia de înlocuire a fost luată "având în vedere refuzul secretarului general al Guvernului de a îndeplini obligaţia de a contrasemna deciziile prim-ministrului, prevăzută de prevederile art. IX din OUG 17/2009 (...), constatat conform Adresei înregistrate la SGG cu nr. 20/11.039 din 16 iunie 2017, precum şi absenţa acestuia din cadrul instituţiei", potrivit hotărârii din Monitorul Oficial.

A urmat un nou ordin, prin care Mihai Busuioc a fost demis din funcţia de şef al SGG, fiind, prin acelaşi ordin, numit Victor Ponta, cu Alexandru-Mihai Ghigiu contrasemnând.

"Începând cu data prevăzută la art. 1 (vineri - n.r.), domnul Victor Viorel Ponta se numeşte în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru", se arată în ordin.

Secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, a refuzat joi şi vineri să sa contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care este eliberat din funcţie, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publica actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă ”Monitorul Oficial” se află în subordinea SGG, au declarat, pentru News.ro, surse oficiale.

Potrivit surselor citate, şeful SGG, Mihai Busuioc, cunoscut ca un apropiat al liderului PSD, Liviu Dragnea, refuza să semneze orice document venit de la premierul Sorin Grindeanu, inclusiv revocarea sa din funcţia de secretar general.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.