Vicepreşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, Octavian Oprea, a comentat, vineri seară, fotografia cu premierul şi mai mulţi miniştri care mănâncă, beau şi fumează într-un birou de la Guvern, precizând că a fost un moment de relaxare după obţinerea a 33 de miliarde de euro nerambursabili de la Uniunea Europeană. ”Ar fi fost mai bine să servească fiecare câte o felie de colivă, pe stilul PSD?”, a scris Oprea pe Facebook.
”Colegii mei din Guvern şi-au permis ca împreună cu Premierul să se relaxeze câteva momente după ce au obţinut 33 de miliarde de euro, nerambursabili, de la Uniunea Europeană, pentru a-i ajuta pe românii afectaţi de efectul catastrofal al pandemiei COVID-19. Oare ar fi fost mai bine să servească fiecare câte o felie de colivă, pe stilul PSD?”, a scris, Octavian Oprea pe Facebook, vineri seară.
Din partea PNL sau a Guvernului nu a existat deocamdată nicio reacţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O fotografie în care apare premierul Ludvic Orban cu ţigara aprinsă în mână şi mai mulţi miniştri care au în mână pahare sau ţigări este distribuită intens pe Facebook. Fotografia a fost făcută într-unul dintre birourile de la Guvern, iar cele mai multe comentarii ale utilizatorilor sunt negative.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.