Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că până în prezent doar 600 de cetăţeni ucraineni care au ajuns în România au cerut azil, iar din cei 90.000 care au intrat, s-au aflat în tranzit, şi doar 40% au rămas pe teritoriul nostru. Ministrul a mai arătat că, dacă numărul refugiaţilor creşte, în funcţie de evoluşia conflictului, România are o capacitate de 470.000 de locuri de cazare, doar în sistemul guvernamental, la nivelul întregii ţări.
Despre numărul de refugiaţi care va ajunge în România, ministrul a afirmat că este greu de anticipat, pentru că ţine de durata conflictului, de cât va ţine acest război de invazie.
”Pe măsură ce continuă, fluxurile de refugiaţi sunt tot mai puternice şi oameni în dificultate. Dacă în primele fluxuri, au fost 90.000 de oameni, au rămas 40% pe teritoriu sau în traznit. Doar 600 au cerut azil”, a spus Dîncu, precizân că în viitor ”vor veni oameni în dificultate care vor trebui sprijiniţi mult mai consistent”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Va trebui să apelăm la capacitatea de cazare, acum îi avem pe cei care au cerut azil”, a spus ministrul, arătând că taberele de refugiaţi nu vor găzdui oameni ci sunt folosite doar pentru triaj.
Ministrul Apărării a vorbit şi despre valul de solidaritate, afirmând că a primit şi personal mesaje în care oameni se ofereau să ajute, şi sute de locuri au fost oferite de primari, de Biserica Ortodoxă.
”Noi avem o capacitate de 470.000 de locuri, doar în sistemul guvernamental, la nivelul întregii ţări, nu ne aşteptăm să se ajungă chiar la acest număr, dar chiar dacă se ajunge la 500.000, noi putem susţine. Fluxul trecut, şi vedem şi acum, cel spre Polonia este aproape dublu”, a mai declarat Dîncu, arătâne că la fel s-a întâmplat când a fost anexată Crimeea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...