Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica a declarat, duminică, în Consiliul Naţional al PNL, că etapa Iohannis s-a încheiat şi că PNL trebuie să aibă curajul şi înţelepciunea să intre într-o nouă etapă a istoriei sale, odată cu cele două campanii electorale din această toamnă. El a arătat că, dintre toţi candidaţii propuşi de partide, Nicolae Ciucă este singurul care are calităţile necesare pentru îndeplinirea funcţiei prezidenţiale. ”Puteţi să învingeţi, mai trebuie să şi vreţi. Şi trebuie să vreţi”, le-a transmis Stoica liberalilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu am nicio îndoială că veţi vota pentru Nicolae Ciucă. Decizia dvs este importantă nu doar pentru o persoană, este importantă pentru întregul partid, este importantă pentru întreaga Românie. Dintre toţi candidaţii propuşi de partide, Nicolae Ciucă este singurul, subliniez, nu cel mai bun, ci singurul care are calităţile necesare pentru îndeplinirea funcţiei prezidenţiale în interesul României”, a spus Valeriu Stoica în Consiliul Naţional.

Stoica a precizat că liderul PNL ”este singurul care a urcat scara unei cariere profesionale excepţionale, de la prima treaptă, până la cea mai înaltă treaptă”.

”Este singurul care are capacitatea de efort, rezistenţa şi dedicaţia, indispensabile pentru a înfrunta provpcările numeroase, interne şi externe, în această perioadă turbulentă, cu multe crize. Este singurul care are moderaţia şi prudenţa, îmbinate cu fermitatea, necesare pentru exercitarea atribuţiilor prezidenţiale. El este singurul care prezintă garanţiile de onestitate, de credibilitate, de consecvenţă, de continuitate şi perseverenţă, pentru magistratura constituţională cea mai dificilă, încărcată de cele mai mari responsabilităţi. Este este singurul care a făcut dovada, în repetate rânduri, prin fapte, nu doar prin vorbe, a unui adevărat patriotism”, a completat fostul preşedinte al PNL.

Valeriu Stoica a menţionat că ”cine are capul pe umeri şi mintea la cap înţelege de ce Nicolae Ciucă trebuie ales în interesul românilor, nu doar în interesul liberalilor”.

”Nu mai este loc de ezitări, de îndoieli, de contestări, de murmur pe la colţuri. Din acest moment, PNL, toţi liberalii, au datoria să îl susţină fără rezerve pe Nicolae Ciucă în această campanie. PNL are forţa organizatorică şi politică pentru a câştiga alegerile ce urmează, cu solidaritate şi unitate, pe fundamentul valorilor liberale, cu pragmatism şi coerenţă în acţiune. PNL poate să convingă electoratul că Nicolae Ciucă este singurul, subliniez încă odată, nu cel mai bun, ci singurul candidat care are calităţile necesare pentru a exercita funcţia de preşedinte al României”, a explicat Valeriu Stoica.

Potrivit acestuia, PNL intră astăzi într-o nouă etapă.

”Etapa Iohannis a fost importantă, 10 ani România a avut preşedinte liberal. În această etapă, România a avut un prim-ministru independent, trei prim-miniştri şi mulţi miniştri liberali, dar etapa Iohannis s-a încheiat. PNL trebuie să aibă curajul şi înţelepciunea să intre într-o nouă etapă a istoriei sale, odată cu cele două campanii electorale din această toamnă. Aceste campanii nu sunt doar competiţii cu celelalte partid, aceste campanii sunt competiţii ale liberalilor cu ei înşişi. Cine va câştiga în aceste campanii trebuie să facă parte din echipa de lideri puternici, în noua etapă a PNL”, a spus Valeriu Stoica.

El a transmis un mesaj liberalilor: ”Puteţi să învingeţi, mai trebuie să şi vreţi. Şi trebuie să vreţi”. 

”Timp de 24 de ani România a avut preşedinţi de dreapta. În următorii 5 ani, mai mult ca niciodată România are nevoie de un preşedinte de dreapta. Îl avem pe Nicolae Ciucă, el trebuie să fie preşedintele României în următorii cinci ani”, a declarat el în finalul discursului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.