Parlamentarii PSD nu au primit vreo directivă care să-i oblige să rămână în bănci şi să nu participe la votul asupra moţiunii de cenzură, declară la RFI deputatul Valeriu Steriu. Moţiunea e votată marţi după-amiază. Opoziţia are nevoie de 233 de voturi, pentru a demite Guvernul Dăncilă, dar nu are suficienţi parlamentari pentru ca demersul să aibă succes.
Valeriu Steriu ironizează Opoziţia, înaintea votului asupra moţiunii de cenzură: ”Este o Opoziţie care a încercat să facă o moţiune chiar şi la băşcălie, dacă ne uităm cum a fost citită de un domn cu nişte ochelari de clovn în Parlamentul României”.
Deputatul precizează că parlamentarii PSD nu sunt obligaţi să rămână în bănci: ”Este opţiunea fiecăruia, nu a fost vreo directivă dată de cineva. Fiecare hotărăşte dacă participă sau nu la vot, în primul rând. Este mai degrabă sarcina Opoziţiei să asigure cele 233 de voturi şi probabil a găsi forma prin care să existe un cvorum. Tocmai de aceea, pentru cvorum, pentru a avea această moţiune discutată şi votată astăzi, suntem acolo cu toţii pentru a vedea cum îşi strânge Opoziţia voturile necesare”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat dacă nu se teme că unii parlamentari ai PSD vor vota pentru moţiune, Valeriu Steriu a răspuns: ”Nu ne temem. Suntem convinşi că în clipa de faţă, întreaga echipă a PSD-ului şi alături de noi şi cei de la ALDE, aşa cum au arătat şi acum două săptămâni la votul pentru noul preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de această dată vor fi uniţi şi vor arăta o majoritate solidă în cele două Camere”.
Întrebat ce va face el, personal, deputatul PSD a răspuns: ”Am să fiu prezent la momentul cvorumului, la momentul citirii, apoi în funcţie de cum se derulează ziua, pentru că se conturează un vot la o oră destul de târzie, rămâne de văzut dacă voi fi în sală, pentru că sunt la cel puţin două emisiuni tv programate în această seară”.
Premieurl Viorica Dăncilă a anunţat joi, după şedinţa CEx, că parlamentarii PSD "Aşa cum au hotărât colegii în Biroul Permanent Naţional, dar şi în grupurile reunite, vomvor asigura cvorumul, dar nu vor vota.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.