Purtătorul de cuvânt al USR Ionuţ Moşteanu a anunţat că partidul va propune Parlamentului adoptarea unei declaraţii comune legate de situaţia din Ucraina.
„Astăzi (luni - n.r.), în Biroul Naţional, am decis să propunem Parlamentului o declaraţie legată de situaţia din Ucraina. Solicităm adoptarea acestei declaraţii săptămâna aceasta. Colegul meu Andrei Lupu a lucrat un draft care va fi trimis către liderii de grup şi preşedintele Camerei Deputaţilor, imediat după această conferinţă de presă. Sperăm să îl adoptăm mâine. Aşteptăm observaţii, bineînţeles, va fi o declaraţie comună a Camerei Deputaţilor, ideal, a Parlamentului. Dacă am putea să facem un plen reunit mâine sau miercuri ar fi ideal, astfel încât să avem o poziţie comună. Este un moment complicat, dificil şi este o temă unde trebuie să arătăm solidaritate”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, luni la Parlament.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.