USR reclamă, marţi seară, ”cel mai mare tun imobiliar din România, în valoare de 1 miliard de euro”, la Mogoşoaia. Formaţiunea susţine că mai mulţi liberali vor beneficia de pe urma acestuia, între aceştia aflându-se Alina Gorghiu.
”Cel mai mare tun imobiliar din România, în valoare de 1 miliard de euro, urmează să fie dat în Mogoşoaia, de către primarul PNL. Printre cei care vor beneficia de pe urma lui se numără Alina Gorghiu şi alţi penelişti de frunte. Cine pierde? Toţi locuitorii comunei Mogoşoaia”, scriu, marţi seară, reprezentanţii USr pe Facebook.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceştia afirmă că abuzurile de la Mogoşoaia au fost semnalate de către consilierii locali USR.
”Astăzi, Paul Precup, primarul PNL al comunei Mogoşoaia, a modificat regulamentul de funcţionare a Consiliului Local pentru a-şi oferi majoritatea de care are nevoie pentru a expropria şi trece în proprietatea Primăriei 1.200 de hectare de teren arabil. Pe teren ar urma să se construiască un uriaş proiect imobiliar, într-o zonă denumită „Sectorul Zero”. Sectorul Zero ascunde însă interese imobiliare şi încălcări grave ale legislaţiei”, mai scriu reprezentanţii USR.
Aceştia afirmă că, la mijlocul lunii decembrie, primarul a declanşat procedura de expropriere a 328 de hectare de teren, deţinute de 276 de proprietari.
”Aceştia ar urma să fie despăgubiţi cu 1,7 euro/mp de teren, în condiţiile în care terenurile din Mogoşoaia pot valora şi de peste 30 de ori mai mult. Primăria le-a transmis proprietarilor că, dacă nu sunt de acord cu suma oferită, pot să cedeze benevol 39% din suprafaţa pe care o deţin şi vor primi restul de 61% în altă parte a comunei. Printre proprietarii de terenuri din Mogoşoaia care sunt de acord cu acest troc dubios se numără senatoarea PNL Alina Gorghiu, împreună cu părinţii ei, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal (PNL), Ionel Şcrioşteanu – secretar de stat la Ministerul Transportului (PNL) şi Tudor Precup – fiul minor al primarului Mogoşoaiei Paul Precup (PNL)”, a mai transmis USR.
Potrivit formaţiunii, ”consilierii USR atrag atenţia că întregul proiect ridică semne de întrebare: nu se explică de ce se începe exproprierea fără planuri clare, nu se ştie ce se va întâmpla cu terenurile, odată ce devin ale primăriei, nu există un plan urbanistic şi nicio explicaţie pentru locuitorii din Mogoşoaia”.
”Primarul Precup doreşte ca terenul expropriat să fie oferit dezvoltatorilor pentru a construi ansambluri rezidenţiale cu blocuri de 10 etaje, magazine, un spital, un campus universitar şi un parc de agrement - pe scurt, un oraş nou, construit de la zero, în care ar urma să locuiască 80.000 de persoane. Toate acestea în timp ce, cei 8.000 de locuitori ai comunei pe care o administrează de 17 ani nu au creşe, trotuare pietonale şi străzi asfaltate”, a mai transmis USR.
Potrivit formaţiunii ”ca orice tun imobiliar, totul este în ceaţă şi lăsat la voia întâmplării, singur lucru clar fiind câştigurile PNL-iştilor”.
”Consilierii locali USR vor monitoriza în continuare tentativele de a încălca legea ale primarului de la Mogoşoaia şi se vor asigura că vor ajunge la locuitorii comunei
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.