USR transmite că ”Semaforul alimentelor”, aşa cum mai este denumită etichetarea Nutri-Score, putea fi implementat încă din 2022, când deputatul USR Adrian Wiener a depus proiect de lege în acest sens încă politrucul pus de PSD la conducerea ANPC a interzis expres comercianţilor să afişeze astfel de etichete, iar PSD şi PNL au făcut în Parlament tot ce puteau pentru a bloca proiectul USR, iar acum, Cabinetul Ciolacu a „descoperit” beneficiile Nutri-Score şi vine cu un proiect de hotărâre de guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit USR, ”Semaforul alimentelor”, aşa cum mai este denumită etichetarea Nutri-Score, putea fi implementat încă din 2022, când deputatul USR Adrian Wiener a depus proiect de lege în acest sens.

” Deşi i-ar fi ajutat pe români să facă alegeri mai sănătoase atunci când cumpără din magazine, politrucul pus de PSD la conducerea ANPC a interzis expres comercianţilor să afişeze astfel de etichete, iar PSD şi PNL au făcut în Parlament tot ce puteau pentru a bloca proiectul USR. Acum, Cabinetul Ciolacu a „descoperit” beneficiile Nutri-Score şi vine cu un proiect de hotărâre de guvern în acest sens”, spune formaţiunea.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Deputatul USR Adrian Wiener a depus proiectul de lege în aprilie 2022, după o analiză a situaţiei din Franţa, Germania, Belgia, Spania, Olanda, Luxemburg, Elveţia şi Polonia, ţări care au implementat deja etichetarea Nutri-Score şi în care s-a constatat o creştere cu aproape 10% a calităţii coşului de cumpărături, în contextul în care consumatorii au ţinut cont de „Semaforul alimentelor”.

USR afirmă că ”argumentele statistice şi medicale nu au convins PSD şi PNL, care au respins proiectul în Senat în iunie 2022” şi la rândul său, Guvernul PSD-PNL a emis un punct de vedere negativ la iniţiativa USR.

”Ulterior, la 1 noiembrie 2022, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, condusă de Horia Constantinescu, politrucul pe care PSD avea să-l arunce apoi şi în cursa pentru Primăria Constanţa, a interzis total folosirea Nutri-Score în România şi a dat termen de şase luni marilor reţele comerciale să scoată de la raft toate produsele etichetate astfel. Acum, acelaşi Guvern PSD-PNL admite că „Semaforul alimentelor” este util, că îi poate ajuta pe consumatori să ia decizii informate rapid şi că poate contribui pe termen lung la reducerea riscului unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile cardiovasculare. În plus, Guvernul Ciolacu recunoaşte că „este necesară alinierea României la practicile europene şi internaţionale” şi că „ar facilita comerţul transfrontalier de produse alimentare”, subliniază USR.

„Riscul nutriţional este cel mai mare factor de risc la adresa sănătăţii publice. Sigur că semaforizarea alimentară – un sistem de avertizare cromatic pe ambalajul alimentelor în funcţie de impactul consumului acestora asupra sănătăţii - ar fi trebuit să fie un imperativ. De aceea, am depus o astfel de lege, după modelul german, încă din 2022. I s-a opus vehement chiar ANPC, instituţia care ar trebui să apere interesul consumatorului. Într-un gest de haiducie politică, şeful ANPC de la acea vreme a interzis etichetarea cromatică Nutri-Score chiar şi pentru alimentele care au obţinut aceste clasificări la instituţii din străinătate. Acum, Guvernul Ciolacu pare să revină asupra deciziei. Sigur, nu prin deblocarea legii pe care am iniţiat-o, ci asumându-şi demersul. Măcar de ar face-o şi aşa, pentru că semaforizarea alimentară va avea un impact semnificativ asupra alegerii informate a românilor”, declară deputatul USR Adrian Wiener.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.