USR spune că declaraţia ministrului Apărării, Mihai Fifor, cu privire la existenţa unor rachete balistice la baza militară de la Deveselu poate avea consecinţe grave, dat fiind faptul că preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, acuză Statele Unite că folosesc scutul antirachetă pentru a camufla capacităţile ofensive.
"Săptămâna şi gafa Guvernului PSD-ALDE! După ce săptămâna trecută, ministrul Agriculturii compara sacrificarea porcilor cu uciderea evreilor în timpul Holocaustului, ministrul Apărării susţine că în baza de la Deveselu ar fi rachete balistice, în loc de interceptoare. Adică rachete ofensive!!!", a transmis USR printr-o postare pe contul de Facebook.
Formaţiunea susţine că o astfel de declaraţie poate avea consecinţe grave şi îi cere demisia ministrului Apărării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"O astfel de greşeală poate avea consecinţe extrem de grave, în condiţiile în care Vladimir Putin a acuzat în repetate rânduri SUA că foloseşte scutul antirachetă pentru a camufla capacităţi ofensive. Ne-am săturat de incompetenţii şi ignoranţii din Guvernul PSD-ALDE care pun în pericol relaţiile României cu partenerii externi. Demisia!", se mai arată în mesajul postat de USR.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a susţinut marţi seară la Antena 3 că baza militară de la Deveselu are rachete balistice de care preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu “o să fie extrem de încântat”.
“Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc?”, a spus Mihai Fifor.
Miercuri, într-o intervenţie telefonică la Digi24, Fifor a spus că a fost o greşeală de înţelegere, el neafirmând că la Deveselu sunt rachete balistice.
“Niciodată nu cred că cineva ar putea afirma că la Deveselu avem rachete balistice. Eu aseară, am spus foarte clar că avem baza de la Deveselu, care se ocupă de rachetele balistice, în niciun caz că la Deveselu avem asemenea rachete. E puţin probabil că eu să nu ştiu ce adăpostim la Deveselu, să nu ştiu că acolo sunt rachetele interceptoare şi în ce mod funcţionează scutul de la Deveselu. Încă o dată, pot spune doar că a fost o greşeală de înţelegere, de comunicare în cel mai rău caz, dar în niciun caz nu aş putea vreodată afirmă că la baza de la Deveselu avem rachete balistice”, a declarat Mihai Fifor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.