USR cere demisia preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, ca urmare a întâlnirii acestuia cu Cris Terhes, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Coaliţia Românilor din SUA, care ar milita pentru oprirea luptei anticorupţie.
”Partidul Uniunea Salvaţi România solicită demisia preşedintelui Curţii Constituţionale Valer Dorneanu pentru încercarea de transformare a CCR din gardianul respectării Constituţiei în jucător politic şi suprainstanţă de judecată precum şi pentru încălcarea obligaţiilor sale de imparţialitate în exercitarea funcţiei, ca urmare a întâlnirii cu Cris Terhes, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Coaliţia Românilor din SUA, a cărei singură agendă este oprirea luptei anticorupţie. Curtea Constituţională nu are atribuţii de formulare sau modificare a politicilor publice, astfel încât această întâlnire şi consultare excede cadrului legitim de funcţionare a CCR”, susţine USR într-un comunicat.
USR arată că ultima decizie a judecătorilor constituţionali, nr. 377/2017, pregăteşte terenul pentru o schimbare majoră de paradigmă în funcţionarea statului de drept din România, prin ”încălcarea flagrantă a principiului separaţiei puterilor în stat”. În textul deciziei, CCR semnalează lipsa unui cadru legislativ ce ar permite un control de constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Judecătorii constituţionali sugerează Parlamentului să îi dea puterea să verifice hotărârile instanţelor şi astfel să se înscăuneze deasupra puterii judecătoreşti. Constituţia nu prevede un eventual efect al "neconstituţionalitaţii unei hotărâri judecătoreşti", ci numai a unei legi sau ordonanţe. ”Considerăm că este imposibilă introducerea unei verificări a hotărârilor instanţelor de judecată de către CCR prin modificarea Legii 47/1992, singura variantă constituţională fiind însăşi modificarea Constituţiei”, se arată în comunicat.
”Curtea Constituţională nu face parte din niciuna din puterile statului, fiind o instituţie tehnico-politică ce are ca scop principal să verifice conformitatea textelor de lege cu Constituţia. Acest control nu poate să se extindă la verificarea sentinţelor instanţelor judecătoreşti, recenta decizie nr. 377/2017 fiind o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti. Luând în considerare precedentul creat în cazul abuzului în serviciu, ne aşteptăm ca, după decizia nr. 377/2017, să reiasă că Parlamentul este obligat să legifereze verificarea sentinţelor judecătoreşti de către CCR”, mai subliniază USR.
USR susţine că, ”din păcate, judecătorii constituţionali au mai încălcat recent principiul separării puterilor în stat prin obligarea Parlamentului de a stabili un prag la abuzul în serviciu, deşi CCR nu are competenţe de a impune legiuitorulului, în sensul de a stabili ce şi cum să legifereze”.
”Astfel, printr-o decizie proprie, judecătorii constituţionali au stabilit că, nu doar partea de hotărâre din deciziile sale are putere obligatorie, ci şi considerentele expuse în motivări. Pe scurt, judecătorii constituţionali şi-au extins puterea, impunând transformarea raţionamentelor în lege, deşi unele dintre ele contravin chiar deciziilor în sine, cum s-a întâmplat în cazul abuzului în serviciu”, mai arată USR.
În comunicat se precizează şi că judecătorii constituţionali au adoptat şi o normă internă prin care preşedintele CCR are dreptul să cenzureze opiniile separate şi concurente ale altor colegi, astfel încât criticile venite din interior să nu mai fie aduse la cunoştinţa opiniei publice.
”USR consideră că suntem în faţa unei instituţii care iese, accelerat, din cadrul constituţional. USR va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia cu privire la activitatea judecătorilor constituţionali şi pentru a se asigura că democraţia şi statul de drept din România sunt şi vor fi respectate”, se arată în comunicat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.