Purtătorul de cuvânt al USR Ionuţ Moşteanu a precizat că partidul din care face parte îi cere demisia ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode, după reacţia pe care a avut-o cu privire la accidentul în care un poliţist a lovit cu maşina două fetiţe, în Bucureşti, iar una dintre ele a murit. Deputatul USR a explicat că Bode nu poate acuza greaua moştenire pentru faptele petrecute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Astăzi a ieşit să ne spună că lucrurile merg rău şi are o grea moştenire. Mulţumim, asta ştim şi noi. Observăm că poliţiştii nu sunt în stare să aplice legea, nu sunt în stare să ne protejeze - poliţiştii şi instituţiile de forţă. Vedem că orice manifestant nervos poate să intre într-o instituţie a statului, iar poliţiştilor, jandarmilor le tremură genunchii atunci când văd 20-30 de oameni nervoşi. Vedem oameni care fac de râs această uniformă şi asta trebuie să înceteze. Pentru asta am fi avut nevoie, ca în momentul acesta, după un an de mandat, să avem noi, ca ţară, un ministru de Interne care să vină cu soluţii clare, ferme, soluţii care să redea prestigiul acestei uniforme a poliţistului, să redea încredere pentru fiecare român că instituţiile statului îl pot proteja”, a declarat Ionuţ Moşteanu, luni la Parlament.

El a mai spus că ministrul Bode a eşuat şi trebuie să demisioneze.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Domnul Bode a eşuat şi îi cerem demisia pe această cale, din nou. Domnul Bode trebuie să plece. Este nevoie de un nou ministru de Interne, unul care să nu se lase condus de miliţienii din acest minister şi să fie curajos, să facă modificările de care este nevoie. Dacă are nevoie de modificări legislative din nou - aici suntem. Însă nu e nevoie de modificări legislative, e nevoie numai de un om curajos, care să lupte cu sistemul ăla învechit, într-adevăr, nu un consultant, un observator, care să ne spună după un an de zile că, da, lucrurile sunt complicate în acel minister. Asta ştim cu toţii. E nevoie de soluţii - cerem demisia ministrului Bode”, a conchis Moşteanu.

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a avut luni prima reacţie în cazul accidentului în care un poliţist a lovit cu maşina două fetiţe, în Bucureşti, iar una dintre ele a murit, afirmând că regretă enorm această tragedie, că sentimentul este unul cutremurător şi că „vorbim de o faptă ireparabilă”.

Bode a anunţat măsurile luate până acum în acest caz, precizând că poliţistul nu executa o misiune de urgenţă. El a anunţat că va fi revizuită procedura de selecţie a personalului din sursă externă, dat fiind că poliţistul care a produs accidentul fusese recrutat astfel.

„Pentru mine imaginea şi mai ales comentariile cum că poliţistul ar fi verificat cu piciorul dacă fata trăieşte au fost la fel de şocante ca şi accidentul în sine. Pentru mintea unui om normal o astfel de imagine nu poate fi concepută, nu poate fi înţeleasă şi evident că am verificat dacă acest lucru s-a întâmplat”, a afirmat Bode şi a adăugat că în urma anchetei procurorului va fi stabilit dacă s-a întâmplat aşa sau nu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.