USR cere demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care a gestionat căutările bărbatului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Drumul Taberei. USR subliniază, de asemenea, că acest caz, în care agresorul a fost prins cu ajutorul imaginilor camerelor de supraveghere, arată încă o dată pericolul pentru societate din spatele proiectului de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală.
”USR cere demisia Ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care a gestionat căutările pedofilului din Drumul Taberei. Autorităţile au avut nevoie de trei zile să-l găsească pe agresorul care s-a dovedit a fi un poliţist încadrat la Brigada Rutieră din anul 2010. Asistăm la o nouă dovadă de incompetenţă a Ministrului de Interne, lucru care impune schimbare la nivelul conducerii. Carmen Dan trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru oamenii din subordinea sa şi pentru problemele din sistem. Poliţistul implicat în acest caz este recidivist, el se mai face vinovat de o altă infracţiune pe care a recunoscut-o în 2015. În aceste condiţii, se pune la îndoială atât mobilizarea care a avut loc pentru prinderea lui, cât şi modul în care se desfăşoară testele psihologice în rândul angajaţilor MAI”, se arată într-un comunicat al USR.
În opinia preşedintelui USR, Dan Barna, este inadminisibil ca un poliţist care în mod normal ar trebui să fie cel care apără cetăţenii să fie de fapt un agresor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Fapta este şi mai periculoasă dacă ne uităm că victimele sunt doi minori. Pentru a reda încrederea oamenilor în Poliţia Română este necesar ca MAI să iasă cu precizări clare în care să explice de ce a durat atât de mult prinderea lui şi apoi să avem demisia conducerii pentru erorile repetate din ultimul an, de când Carmen Dan este în fruntea ministerului”, a precizat Dan Barna.
USR subliniază, de asemenea, că acest caz, în care agresorul a fost prins cu ajutorul imaginilor camerelor de supraveghere, arată încă o dată pericolul pentru societate din spatele proiectului de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală pe care deputatul PSD Cătălin Rădulescu şi alţi colegi din PSD l-au depus la finalul anului trecut. Astfel, modificarea art. 97 şi art.139 va face imposibilă folosirea în procesul penal a înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în zona comiterii faptelor grave precum cele de agresiune sexuală, viol sau crimă.
”Dacă ele ar fi fost în vigoare, pedofilul din Drumul Taberei ar fi rămas în libertate”, arată USR.
Aproape trei sute de poliţişti au fost mobilizaţi, în ultimele trei zile, pentru căutarea bărbatului care a agresat sexual doi copii în liftul unui bloc din cartierul Ghencea şi au fost date publicităţii imagini cu acesta, suprinse de camarele video din bloc. De asemenea, poliţiştii au găsit şi alte camere de supraveghere care l-au surprins pe bărbat.
Agresiunea a avut loc vineri, când doi copii în vârstă de cinci şi nouă ani au fost agresaţi sexual în liftul unui bloc din Ghencea. Când au scăpat, copiii au povestit părinţilor ce au păţit, iar aceştia au depus o plângere la Secţia 22 din Capitală.
Bărbatul a fost prins de poliţişti luni dimineaţă. Agresorul este poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, iar la audieri a recunoscut faptele. El ar fi fost recunoscut de către colegii săi, care l-au denunţat duminică după-amiază.
Poliţistul se numeşte Eugen Stan şi lucrează de 10 ani în Brigada Rutieră, fiind transferat de la Jandarmerie pe un post de şofer al unui şef din Poliţie, este căsătorit şi are doi copii.
Anul trecut ar fi încercat să violeze o femeie, iar în 2012 ar fi abuzat sexual o fetiţă, tot în Sectorul 6 al Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.