USR a transmis, joi, pe pagina de Facebook, că primari şi viceprimari din întreaga ţară au început să notifice primăriile şi consiliile judeţene că vor pensii speciale, pentru unităţile mici efortul financiar fiind considerabil. ”Pensiile speciale sunt o hoţie, o inechitate, o nedreptate”, susţine USR, care cere premierului să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru eliminarea acestor pensii care, altfel, ar intra în vigoare în 20 de zile.
”Foştii primari şi viceprimari din ţară au început să notifice primăriile că vor pensii speciale, cele care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2020 din cauza ordonanţei de urgenţă din Codul Administrativ la începutul lui iulie. Pensiile speciale sunt o hoţie, o inechitate, o nedreptate”, a scris, joi, USR pe pagina de Facebook.
La rândul său, deputatul Ionuţ Moşteanu a precizat că PSD a dat ordonanţa de urgenţă pe Codul Administrativ, ”după ce CCR a declarat neconstituţional proiectul lor din Parlament”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Avocatul Poporului a atacat ordonanţa la CCR, însă CCR nu a dat încă un termen. Şi e puţin probabil să mai facă ceva până la finalul anului. Foştii primari şi viceprimari au început să notifice primăriile - vezi foto. Mii de foşti primari şi viceprimari vor cere primăriilor pensia specială şi pentru unele primării de comune mici, efortul financiar e considerabil. Îmi spunea un primar că, în loc să asfalteze un kilometru de drum comunal la anul, va trebui să plătească pensiile unor foşti primari care nu au făcut nimic pentru comunitate”, a scris, la rândul său, Ionuţ Moşteanu pe Facebook.
Acesta cere premierului să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru eliminarea acestor pensii care, altfel, ar intra în vigoare în 20 de zile.
”Ordonanţa 57/2019 este în vigoare! Şi e o linişte SUSPECTĂ pe acest subiect. În 20 de zile vom avea noi categorii de pensii speciale! E o hoţie, o inechitate, o nedreptate! Singura variantă pentru stoparea acestei nedreptăţi e la îndemâna premierului Ludovic Orban - ordonanţă de urgenţă săptămâna viitoare! Sper ca Dl Orban să nu cedeze la presiunea foştilor primari/ viceprimari/ preşedinţi/ vicepreşedinţi de consilii judeţene din propriul partid şi să dea ordonanţă”, a mai scris Moşteanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.