USR a depus o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Parlamentului prin care PSD şi PNL au instalat în conducerea ANCOM, instituţie cheie pentru piaţa de comunicaţii, doi oameni de partid, fără nicio pregătire profesională în domeniu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sesizarea USR vizează Hotărârea Parlamentului nr. 33/2023 prin care PSD şi PNL i-au numit în funcţia de vicepreşedinte al ANCOM pe Vlad Bontea şi Pavel Popescu. Cei doi - primul fost deputat PSD şi şef al PSD Strehaia, al doilea până mai ieri deputat PNL - îl vor seconda din posturile primite de la partid pe Valeriu Zgonea, un alt politruc recompensat cu funcţie şi salariu de peste 9.000 de euro pe lună, arată comunicatul de presă al partidului.

„Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii trebuie eliberată de troica habarniştilor. Este pentru prima oară în istoria ANCOM când niciunul dintre cei trei din conducere nu are nicio expertiză în domeniu. I-am audiat pe toţi trei in comisie: un absolvent de căi ferate la seral, un coordonator de agenţi de pază, absolvent la Bioterra, şi unul care nu şi-a terminat facultatea la vremea ei. Aceştia compun incompetenta treime pe care majoritatea PSD-PNL din Parlament a pus-o şefă la ANCOM peste o armată de ingineri electronişti şi automatişti, oameni cu ani grei de şcoală în spate”, a declarat deputatul USR Radu Miruţă, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, conform sursei citate.

ANCOM este printre puţinele instituţii ale statului cu un rol extrem de tehnic, căreia coaliţia PSD-PNL i-a dat ultima lovitură, cu încălcarea legislaţiei în vigoare.

OUG 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii prevede la art. 11 alin. (3) că preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM trebuie să aibă o experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul comunicaţiilor sau în domeniul juridic ori economic în general. Or, criteriul pregătirii profesionale a fost ignorat cu desăvârşire de majoritatea PSD-PNL, atât în comisii, cât şi în plenul reunit, fiind numiţi doi impostori în locul unor profesionişti neafiliaţi politic.

Ignorarea condiţiilor legale pentru numirea în conducerea ANCOM reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale care stabilesc că „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, mai transmit reprezentanţii USR.

În sesizare, USR arată şi că numirea celor doi s-a făcut cu încălcarea prevederilor Directivei europene 2018/1972 de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice, potrivit cărora conducerea unei autorităţi naţionale de reglementare trebuie să fie numită „din rândul unor persoane cu autoritate şi experienţă profesională recunoscute, pe bază de merit, competenţe, cunoştinţe şi experienţă şi în urma unei proceduri de selecţie deschise şi transparente“.
Camera Deputaţilor şi Senatul l-au numit, într-un plen reunit săptămâna trecută, pe Pavel Popescu, în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Pavel Popescu şi-a dat ulterior demisia din Parlament. În locul lui, plenul Camerei Deputaţilor a validat-o, miercuri, cu unanimitate de voturi, pe Mara Mareş, ca deputată PNL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.