Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de lege în Parlament prin care cetăţenii vor putea fi reprezentaţi şi de avocat, în baza unei împuterniciri avocaţiale, în relaţia cu Starea civilă. Modificarea va însemna mai puţină birocraţie pentru cetăţeni, adică economie de timp şi de resurse, mai arată partidul.
Pe actuala formă a Legii privind actele de stare civilă (nr. 119/1996), o persoană, dacă doreşte să-şi schimbe numele sau trebuie să-şi modifice statutul civil şi nu poate să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, nu poate să apeleze la serviciile unui avocat decât dacă îi face o procură specială, la notar, conform comunicatului de presă al USR.
Proiectul USR dă şi avocaţilor dreptul să-i reprezinte pe cetăţeni în relaţia cu serviciile de Stare civilă, în baza împuternicirii avocaţiale.
„Este debirocratizată, astfel, relaţia dintre cetăţean şi stat, pentru că cetăţeanul nu va mai trebui să efectueze mai multe operaţiuni juridice, în speţă să contacteze un avocat pentru a-l ajuta în rezolvarea problemei, să încheie un contract de asistenţă juridică, să se prezinte la notar pentru a acorda procură specială avocatului şi, ulterior, avocatul să-l reprezinte în faţa autorităţii sau instituţiei publice în baza procurii notariale. Mai mult decât atât, oferind avocatului dreptul de a-şi reprezenta clientul în baza împuternicirii avocaţiale, se uşurează şi munca funcţionarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaşte şi înţelege mult mai bine dispoziţiile şi implicaţiile legii, spre deosebire de o persoană fără pregătire juridică”, a afirmat Brian Cristian, potrivit sursei citate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.