Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că Poliţia Locală a dat o amendă proprietarului din Parcul IOR, în sumă de 35 de milioane de euro, pentru schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde. Despre acţiunea prefectului Capitalei de a ataca în instanţă retrocedarea Parcului IOR, Nicuşor Dan a spus că are puţine şanse de reuşită şi a dat ca exemplu acţiunea prefectului Toni Greblă, din umă cu un an şi jumătate, când a atacat actele de retrocedare pentru parcul Bordei şi instanţa le-a respins ca tardive.
Primarul Capitalei a anunţat că Poliţia Locală a dat ieri o amendă proprietarului din Parcul IOR, în sumă de 35 de milioane de euro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Edilul a felicitat Poliţia Locală a municipiului Bucureşti pentru această decizie şi a precizat că în sfârşit se comport ca o autoritate care apără interesele cetăţenilor.
”Aici am avut de a face cu o bătaie de joc la adresa cetăţenilor şi a interesului public, care în sfârşit este penalizată de autoritatea publică, care trebuie să apere interesele cetăţeni. Este vorba de un articol din legea 24 /2007 care interzice reducerea suprafeţelor de spaţiu verde şi este foarte important ca acest articol să rămână în legea 24”, a spus Nicuşor Dan, arătând că prin propuneri care s-au făcut în legea urbanismului sau de modificare a Legii 24, care sunt dezbătute în Parlament, acest articol ar fi urmat să dispară.
”Este un articol care penalizează schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde cu o sumă între 1000 şi 2.000 lei pe metrul pătrat, şi nu o sumă fixă pentru oricât de mult ai defrişat spaţiu verde”, a completat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă Primăria Capitalei se va alătura demersului prefectului Capitalei, Rareş Hopincă, de a ataca în instanţă retrocedarea terenului din Parcul IOR, primarul Nicuşor Dan a afirmat că ”sunt şase luni de când a spus că îi preocupă soarta parcului IOR şi că acţionează pe două planuri, un plan privind dreptul de proprietate şi al doilea plan, amenda pe care au dat-o astăzi”.
”În ceea ce priveşte partea de proprietate, există de asemenea o analiză foarte amănunţită pe care am făcut-o şi marea problemă este că, într-un litiu în care Municipiul a fost parte, la Înalta curte de casatie s-au stabilit opozabil şi faţă de primarul Municipiului şi faţă de primăria Sectorului 3 că aici nu este parc”, a spus Nicuşor Dan.
El a menţionat că, din considerentul unei acţiuni pe care să o facă, pe partea de proprietate, are destul de puţine şanse de reuşită.
”Nu vreau să comentez pe acţiunea prefectului, vreau să vă informez că la fel cu mare tam-tam, în urmă cu un an şi jumătate, prefectul Greblă a atacat actele de retrocedare pentru parcul Bordei şi instanţa le-a respins ca tardive, a considerat că instituţia prefectului ştia încă din anii 2005 sau 2003, nu ştiu când a fost retrocedarea, cunoaştea dispoziţia de retocedare şi trebuia să acţioneze atunci”, a spus Nicuşor Dan.
Primarul Capitalei a mai afirmat că şi-ar dori ca acţiunea prefectului Hopincă să aibă succes.
”În acelaşi timp, suntem în contact cu ONG-urile şi sperăm ca cineva care nu are în spate toată această istorie procesuală să reuşească să anuleze dispoziţia de retrocedare”, a spus Nicuşpr Dan.
”Eu îmi doresc ca dispoziţia de retrocedare să fie anulată, dar pentru asta trebuie să fie cineva care trebuie să îşi asume şi eventuala plată a taxei de timbru şi eventuale cheltuieli de judecată”, a subliniat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.