Congresul Naţional al PMP a decis, cu unanimitate de voturi, să convoace un Congres extraordinar al partidului pe 25 martie, pe agendă aflându-se strategia politică a alianţelor, în perspectiva anului 2024 care va fi marcat de patru rânduri de alegeri. Cei din PMP vor discuta şi despre posibile fuziuni ale unor partide în cadrul PMP şi despre nevoia susţinerii Republicii Moldova, în contextul de securitate actual, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac, pentru News.ro.
UPDATE: ”Anul 2024 este un an cu patru rânduri de alegeri, partidul a trecut printr-o perioadă de frământări interne, care au afectat activitatea. Pentru a ne stabili politica de alianţe pentru următoarea perioadă am decis să facem un congres, să consultăm toţi membrii partidului”, a spus Eugen Tomac.
El a precizat că PMP susţine unirea Republicii Moldova cu România, astfel că formaţiunea crea să dea un mesaj politic, prin care să ceară partidelor să ofere suport total Republicii Moldova.
”De asemenea, există partide care doresc să fuzioneze cu PMP şi vom discuta acest lucru”, a mai spus Tomac, el precizând că principala temă este politica de alianţe a partidului.
ŞTIREA INIŢIALĂ: ”România merită în Schengen şi îi vom invita pe toţi românii, indiferent de convingerile politice, să ni se alăture şi să sprijine această cauză. Vrem să ştie fiecare român cum putem deveni liberi în Uniunea Europeană. Şi pentru asta vom organiza un congres”, arată postare pe pagina de Facebook a Partidului Mişcarea Populară.
Sursa citată mai spune că „R. Moldova trebuie susţinută în aceste vremuri dificile, când Rusia ameninţă cel de al doilea stat românesc”.
„Noi credem în destinul Unirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului. Şi pentru a reafirma crezul nostru avem nevoie de un congres. Anul 2024 trebuie să găsească Dreapta Unită în jurul valorilor precum Demnitate, Libertate şi Dreptate. Şi pentru asta mergem în Congres. Indiferent de obstacole, ne vom continua drumul pentru că noi credem în România şi destinul ei european! Luptăm pentru România!”, mai indică sursa menţionată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.