Parlamentul European a votat marţi rezoluţia prin care se cere aderarea României la spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost adoptată cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 43 abţineri. ”Spaţiul Schengen şi întreaga Uniune Europeană sunt mai sigure cu ţara noastră în interiorul spaţiului de liberă circulaţie decât în afara lui, a declarat iberalul Siegfried Mureşan. La rândul său, europarlamentarul Eugen Tomac (PMP) afirmă că ”suntem tot mai aproape de atingerea acestui obiectiv naţional”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Tocmai am adoptat, cu largă majoritate, o rezoluţie a Parlamentului European în care cerem Consiliului Uniunii Europene să aprobe integrarea României în spaţiul Schengen”, spune eurodeputatul.

Rezoluţia a fost adoptată cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă şi 43 abţineri. Acest rezultat arată că aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen este susţinută de europarlamentari din toate colţurile Uniunii Europene şi din toate grupurile politice proeuropene, spune liberalul. 

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Textul rezoluţiei menţionează clar că ţara noastră îndeplineşte criteriile tehnice de aderare la zona Schengen de peste 11 ani, spune Siegfried Mureşan. Spaţiul Schengen şi întreaga Uniune Europeană sunt mai sigure cu ţara noastră în interiorul spaţiului de liberă circulaţie decât în afara lui. România a demonstrat anul acesta că poate securiza frontiera de est a Uniunii Europene în cele mai dificile condiţii: a primit peste 1 milion de refugiaţi din Ucraina cărora le-a oferit hrană, adăpost şi îngrijire medicală. În plus, ţara noastră a asigurat tranzitul fără riscuri pe teritoriul său pentru refugiaţii ucraineni şi treceri sigure ale frontierei către alte state UE şi Schengen, cum ar fi Ungaria, precizează eurodeputatul PNL.

”Beneficiile aderării României la spaţiul Schengen sunt concrete şi sunt imediate. În anul 2021, peste 36 de milioane de persoane şi aproximativ 12 milioane de mijloace de transport au trecut graniţele ţării noastre şi au trebuit să aştepte la coadă pentru controlul vamal. Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va însemna zero ore de aşteptat la graniţă pentru şoferii de camioane care exportă marfa din România spre vestul Uniunii Europene şi zero ore de stat la coadă pentru turiştii români care aleg să meargă vara în vacanţă în Bulgaria sau Grecia. Înseamnă costuri mai puţine pentru transportatorii de mărfuri, mai puţin combustibil consumat şi mai puţine ore la volan pentru şoferi”, afirmă Mureşan.

”Totodată, aderarea la spaţiul Schengen va aduce mai multe investiţii în ţara noastră care vor genera mai multe locuri de muncă stabile şi bine plătite pentru oameni. Un investitor străin va fi mult mai interesat decât în prezent să deschidă o fabrică în România dacă va şti că poate exporta marfa în restul Uniunii Europene mult mai rapid o dată cu eliminarea controlului vamal.”, mai precizează europarlamentarul PNL.

La rândul său, eurodeputatul Eugen Tomac a scris pe Facebook: ”Suntem tot mai aproape de atingerea acestui obiectiv naţional! Românii merită în Schengen!”

Alina Gorghiu: Pentru cetăţenii români, apartenenţa la Schengen este sinonimă cu exercitarea deplină a dreptului de liberă circulaţie

”Cea mai importantă decizie de astăzi vine din Parlamentul European. Rezoluţia privind aderarea României la spaţiul Schengen a fost adoptată cu o majoritate covârşitoare: 547 voturi pentru!
Intrarea României în spaţiul Schengen reprezintă un drept, o obligaţie, dar şi un obiectiv strategic naţional”, a transmis preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu. 
 
”Pentru cetăţenii români, apartenenţa la Schengen este sinonimă cu exercitarea deplină a dreptului de liberă circulaţie. Pentru România, exercitarea acestui drept reprezintă o consecinţă firească a contribuţiei pe care ţara noastră o aduce asigurării securităţii interne a UE şi a managementului integrat al frontierei. Şi uite aşa, în acest context dificil, s-a ivit oportunitatea. Trag nădejde că va fi ce trebuie pentru Romania!” a  mai spus Gorghiu. 

USR: Toţi europarlamentarii USR au votat în favoarea aderării României la Schengen

Astăzi, în plenul Parlamentului European, s-a votat rezoluţia prin care se cere urgentarea procedurilor pentru intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen. Toţi europarlamentarii USR au susţinut ferm aderarea României la Schengen şi au votat rezoluţia de astăzi”, a transmis USR. 

„Spaţiul Schengen înseamnă lipsa frontierelor interne în Uniunea Europeană, ceea ce ar duce la o fluidizare a traficului dintre România şi întreg spaţiul Uniunii Europene. La ora actuală, ne ţine în loc un singur partid, din familia EPP, din Ţările de Jos, tocmai de aceea consider că eforturile diplomatice trebuie să fie accentuate în acest moment. România îndeplineşte toate condiţiile pentru intrarea în Schengen. Sigur, avem multe reforme de făcut, avem multe lucruri de reparat, mai ales în justiţie, dar în ce priveşte condiţiile pentru aderare la Spaţiul Schengen, acestea sunt îndeplinite în întregime”, a declarat europarlamentarul Vlad Marius Botoş, unul dintre cei mai activi europarlamentari români pe această temă.

Au fost înregistrate 547 de voturi pentru această rezoluţie din 639 de europarlamentari prezenţi în sală, ceea ce însemnă că România şi Bulgaria au o susţinere covârşitoare pentru a face următorul pas, mai spune formaţiunea. 

Dan Nica: România în Schengen! Consiliul UE trebuie să ţină cont de rezoluţia votată azi de Parlamentul European

Dan Nica, liderul Delegaţiei PSD din Parlamentul European, a declarat că rezoluţia votată astăzi de forul europarlamentar "îndeamnă Consiliul să adopte până la sfârşitul anului 2022 decizia sa privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România, asigurând astfel eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre la începutul anului 2023. Exista unanimitate în Parlament că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria au fost deja îndeplinite de ambele state membre în 2011", a declarat Dan Nica.

Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a votat astăzi rezoluţia pentru soluţionarea aderării României la Spaţiul Schengen, ca urmare a solicitării delegaţiei social-democrate în Parlamentul European. Demersul de a avea o dezbatere cu rezoluţie pe problema Schengen a fost susţinut de Grupul politic S&D şi de majoritatea grupurilor politice.

Menţinerea controalelor la frontierele interne pentru Bulgaria şi România are un impact negativ asupra principiului egalităţii şi nediscriminării în cadrul UE, precum şi asupra exporturilor şi importurilor din şi către ambele state membre şi asupra operaţiunilor de transport din şi către unele dintre cele mai mari porturi de marfă şi de pasageri din sudul Europei, generând pierderi ale profiturilor şi creşteri ale cheltuielilor.

Menţinerea controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi reintroducerea acestor controale în spaţiul Schengen au un impact considerabil şi asupra vieţii cetăţenilor europeni, în special asupra lucrătorilor mobili şi a tuturor celor care beneficiază de principiul liberei circulaţii în interiorul UE, şi subminează grav încrederea acestora în instituţiile europene şi în integrarea europeană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.