Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, la ceremonia de învestire a noului ministru al Justiţiei, despre rediscutarea legilor justiţiei "aşa cum trebuia făcut de la început”, împreună cu profesioniştii din sistem. "Se închide o etapă, dacă pot să parafrazez, de tristă amintire deja, guvernele pesediste eşuate. Acum începe o guvernare care se va face numai în interesul românilor şi al României. (...) Eu îmi doresc foarte mult pentru România şi pentru români o justiţie dreaptă, o luptă anticorupţie eficientă", a spus Iohannis. El i-a mulţumit Anei Birchall pentru munca sa ca ministru al Justiţiei şi a spus că a constatat că aceasta s-a "implicat total” în rezolvarea problemelor.Klaus Iohannis a afirmat, la ceremonia de preluare de către Nicolae Ciucă a mandatului de ministru al Apărării Naţionale, că securitatea naţională nu se negociază şi că aceasta se apără "cu orice preţ”, precizând că un mandat de succes al noului ministru va fi un succes "nu pentru partid, nu pentru Armată, ci pentru România". Iohannis a afirmat la Ministerul Afacerilor Interne, că diletanţi pesedişti şi oameni care au văzut doar interesul propriu şi al găştii de partid pe care au creat-o au încercat să pună mâna pe toate marile sisteme din România, iar cele trei guverne social-democrate au încercat să îşi “înşurubeze” prietenii şi neamurile în cele mai importante poziţii din stat. Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi, alături de premierul Ludovic Orban, la preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Interne de către Marcel Vela. Iohannis a declarat la ceremonia de învestire a lui Bogdan Aurescu în funcţia de ministru de Externe. Reorganizarea Fiscului este una dintre priorităţile mandatului, alături de ţinerea sub control a deficitului bugetar, a declarat, marţi, noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, care a ajuns la minister în această dimineaţă. Ministrul Educaţiei Monica Anisie a declarat marţi la sosirea la minister că îşi dedică mandatul tinerilor, cel al Muncii Violeta Alexandru a dat asigurări că nu vor fi tăiate salariile şi pensiile, iar ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a precizat că rolul ministrului este să găsească soluţii.După-amiază sau în această seară ar urma să aibă loc şi prima şedinţă de Guvern, în principal pentru adoptarea OUG privind organizarea Guvernului şi a ministerelor, ca urmare a modificării structurii Executivului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Preşedintele Iohannis, la instalarea lui Cătălin Predoiu la Justiţie

CITEȘTE ȘI Iohannis, la Ministerul Justiţiei: Se închide o etapă de tristă amintire. Trebuie reluată discuţia pe legile justiţiei
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent şi la ceremonia de instalare a ministrului Apărării Nicolae Ciucă

CITEȘTE ȘI Iohannis, la preluarea mandatului de ministru al Apărării de către Nicolae Ciucă: Securitatea naţională nu e negociabilă, se apără cu orice preţ

 

UPDATE - Preşedintele Klaus iohannis şi premierul Ludovic Orban asistă la ceremonia instalării în funcţie a ministrului de Interne Mercel Vela

CITEȘTE ȘI Iohannis, la MAI: Diletanţi pesedişti au vrut să pună mâna pe toate marile sisteme din România. / Acele trei guverne eşuate pesediste au încercat constant să îşi înşurubeze prietenii, neamurile, în cele mai importante poziţii din stat - VIDEO

 

CITEȘTE ȘI UPDATE - Iohannis, la învestirea lui Bogdan Aurescu: Convingerea mea fermă este că România trebuie să aibă o politică externă solidă, de succes, de încredere. Acest lucru acum începe să redevină posibil - VIDEO

 

CITEȘTE ȘI Florin Cîţu, ajuns la Ministerul Finanţelor: Reorganizarea Fiscului este una dintre priorităţi

UPDATE - Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a declarat că aşteaptă să vadă ce situaţue găseşte în minister.

”Problemele sunt multe şi foarte multe. Eu ca ministru trebuie sa caut soluţii”, a conchis el.

UPDATE - Ministrul Muncii Violeta Alexandru a declarat că vrea să se asigure că în avest moment oamenii primesc cele mai corecte mesaje.

”Oamenii să ştie din sursă sigură că nu se taie pensiile şi salariilre”, a subliiat Violeta Alexandru.

UPDATE - Ministrul Educaţiei Monica Anisie a ajuns la minister, ea afirmând că îşi dedică mandatul tinerilor

”Acest mandat îl dedic tinerilor”, a spus ea.
Legat de ce va face la minister, Anisie a precizat: ”Trebuie să văd despre ce este vorba. Am o întâlnire cu secretarii de stat”.
Ea a afirnat că se va întâlni cu  fostul ministru al Cercetării, pentru preluarea mandatului/
 
- Preşedintele Iohannis este aşteptat la ministerele  de Externe, Justiţiei, Afacerilor Interne şi Apărării, începând cu ora 11:00, conform programului făcut public marţi dimineaţă de Administraţia Prezidenţială.

LA ora 11:00, preşeditele se va afla la la ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Externe de către Bogdan-Lucian Aurescu, la 11:45 la ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Interne de către Marcel Ion Vela.

De la 12:30, preşedintele Iohannis va fi prezent la ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Apărării Naţionale de către Ionel Nicolae Ciucă, iar la 13:15 la ceremonia de preluare a mandatului de Ministru al Justiţiei de către Marian Cătălin Predoiu.

Primul act normativ care va fi adoptat în şedinţa deGuvern care ar urma să aibă loc marţi după-amiază sau marţi seară este OUG privind prganizarea Guvernului şi a ministerelor, pentru că noul Executiv are16 ministere, mai puţine decât ale Cabinetului Dăncilă, ca urmare a comasării unora dintre ele.

Deja pagina Guvernului a fost modificată fiind postată componenţa noului Cabinet.

Guvernul Orban a fost învestit luni în Parlament primind 240 de voturi, inclusiv de la PSD şi de la Pro România. Tot luni, miniştrii au depus jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.

Luni seară, Guvernul Orban a avut şi prima şedinţă informală, la care a fost prezent pentru scurt timp şi preşeditele Iohannis, pe care Ludovic Orban l-a invitat şi la următoarea şedinţă a Cabinetului, precum şi oricând va considera necesar.

În aceeaşi şedinţă, Orban a trasat câteva sarcini miniştrilor.: pregătirea ordonanţei de urgenţă privind organizarea şi funcţionarea guvernului, care trebuie adoptată într-un termen cât mai scurt,    un inventar de probleme stringente din fiecare minister, alte acte normative urgente.

”Domnule ministru al economiei şi domnule ministru al muncii, să nu uităm de minerii blocaţi în subteran, trebuie prelungită ordonanţa sau adoptată o ordonaţă care să aibă prevederi foarte clare, astfel încât să nu le mai punem în pericol sănătatea şi viaţa. De asemenea, sunt multe alte acte normative care trebuie pregătite şi adoptate”, a spus Orban.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.