Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, anunţă luni că Sebastian Burduja, candidatul liberal la Primăria Generală, este pe locul al doilea în sondaje, depăşind pragul psihologic de 20%, cu o intenţie de vot de 23,2%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sebastian Burduja este pe locul al doilea în sondaje, depăşind pragul psihologic de 20%, cu o intenţie de vot de 23,2%. Pentru noi, cei care îi facem campanie în fiecare zi şi cunoaştem reacţiile pozitive ale bucureştenilor, această informaţie nu este o surpriză. Vorbim despre o confirmare a evoluţiei bune pe care Tianu a avut-o în ultimele luni, iar acest sondaj ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun”, spune Stroe.

El arată că concluziile sondajului sunt clare: Nicuşor Dan este în scădere, după scandalurile din ultima perioadă, iar Firea şi Piedone sunt dezavantajaţi de o prezenţă mare la vot, electoratul din Bucureşti nefiind unul de stânga.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

”Sebastian Burduja este singurul candidat cu potenţial de creştere. Sunt ferm convins că Sebastian Burduja va câştiga primăria capitalei, pentru că este singurul candidat care a arătat că este pregătit şi că are un plan şi soluţii bine documentate şi puse la punct”, mai spune Stroe.

Conform sondajului invocat de Stroe, realizat de Jarding Global LLC, cei chestionaţi au afirmat că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, ar vota cu Nicuşor Dan - 27.6%, Sebastian Burduja -  23,2%, Gabriela Firea - 21,7%, Cristian Popescu Piedone - 17,4%.

Sebastian Burduja este indicat de 30,2% dintre respondenţi la întrebarea „Dacă doar votul dumneavoastră ar desemna Primarul Capitalei, pe care dintre candidaţi i-aţi vota”, iar Nicuşor Dan de 20,1%.  
 
Sondajul Jarding Global LLC relevă faptul că la întrebarea ”Care dintre candidaţi are cea mai bună campanie?”, 33,1% l-au indicat pe Burduja, 22,2% pe Nicuşor Dan şi 17,6% pe Gabriela Firea. 
 
Sondajul a fost realizat în perioada 15-24 mai 2024, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eşantion de 1189 de persoane.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.