Gabriela Scutea este propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea Parchetului General, Crin Bologa pentru DNA şi Giorgiana Hosu pentru DIICOT. Ministrul Justiţiei a precizat că a ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă şi că s-a ferit de experimente. El a formulat aprecieri la adresa prestaţiei celor nominalizaţi la proba interviului, dar şi în proiectele de management, recomandându-le să relanseze combaterea energică şi eficientă a tuturor formelor de infracţionalitate din zona de competenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am ales candidaţii care au prezentat simultan competenţă şi experienţă. M-am ferit de experimente, pentru că situţia în care se află Ministerul Public nu permite experimente", a declarat Predoiu. adăugând că va înainta propunerile către CSM - Secţia de procurori în vederea avizării în termenul anunţat iniţial de Ministerul Justiţiei, respectiv miercuri, 22 ianuarie.

Ministrul a caracterizat prestaţia candidaţilor la proba de interviu şi activitatea specifică a instituţiilor pe care ar urma să le conducă.

”Doamna procuror Gabriela Scutea a avut cea mai solidă prestaţie, cel mai solid dosar profesional depus dintre toţi candidaţii. O prestaţie aplicată, concretă, pertinentă.  Este un procuror pentru care Ministerul Public nu prezintă necunoscte. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională. Proiectul de management al doamnei Scutea a fost cel mai bun dintre toate prezentate. A acoperit complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului Public, cât şi partea de reprezentare externă. Cunoaşte bine MCV şi este foarte bine cunoscută la Bruxelles”, a declarat Predoiu.
 
Referitor la Crin Bologa, propus la conducerea DNA, ministrul Justiţiei a afirmat: ”A prezentat un proiect de management complet, concret, cu soluţii aplicate. Prestaţia la interviu a fost impresionantă, puternică şi echilibrată în acelaşi timp. Aduce garanţia că lupta anticorupţie va continua energic în condiţii de deplin respect al drepturilor şi garanţiilor procesuale”.
 
Referitor la DIICOT, a subliniat că instituţia prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere şi prin aceasta a cooperării interinstituţioale interne şi externe.
”Doamna procuror Giorgiana Hosu stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni. Proiectul de management a fost foarte cursiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o imagine panoramică a problemelor şi a activităţii DIICOT”, a subliniat Cătălin Predoiu.
 
”Îmi face mare plăcere să subliniez pozitiv prestaţiile celorlalţi candidaţi. Sunt oameni de mare valoare şi faptul că nu au fost selectaţi nu le ştirbeşte cu nimic această valoare profesională şi respectul pe care îl au din partea mea personal, a membrilor comisiei de interviu, pe care trebuie să-l aibă din partea colegilor procurori şi judecători. Câţiva dintre aceştia au fără îndoială toate datele pentru a funcţiona în fruntea parchetelor, dar cei trei nominalizaţi au fost în ansamblu cu un pas mai în faţă. A fost un sprint cu sosire la fotografie, cu excepţia funcţiei de procuror general unde candidatul nominalizat a prezentat de departe cel mai bun plan de management şi cea mai completă prestaţie”, a adăugat ministrul Justiţiei. 
El a avut şi un mesaj pentru cei nominalizaţi, în cazul în care vor fi şi numiţi în funcţii.
 
”În ipoteza că cei nominalizaţi vor ajunge pe funcţie, doresc să le transmit încă de pe acum un mesaj cu privire la aşteptările Ministerului Justiţiei de la dânşii. Mesajul e simplu. Reparaţi vulnerabilităţile identificate în planurile de management, organizaţi şi mobilizaţi procurorii şi instituţiile pe care eventual le veţi conduce, relansaţi combaterea energică şi eficientă a tuturor formelor de infracţionalitate din zona de competenţă! Libertatea şi siguranţa cetăţenilor sunt valori esenţiale, iar siguranţă înseamnă garantarea drepturilor individului atât în raport cu semenii care atentează la ele, cât şi în raport cu instituţiile care le încalcă, inclusiv instituţiile judiciare. În aceşti parametri, Ministerul Justiţiei vă va fi un partener”, a declarat Predoiu.
 
El a spus, referitor la propunerile anunţate, că procedura este în curs, urmează etapa avizării de către Secţia de procurori a CSM şi decizia preşedintelui României.

Ministerul Justiţiei a demarat, în 2 decembrie 2019, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru ocuparea funcţiilor vacanţe de conducere, respectiv: Procuror  general al  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Procuror şef  al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au candidat Ionel Corbu, Florin-Daniel Căşuneanu, Gabriela Scutea, Laura Oprean, Pompiliu-Marian Drilea-Marga, Daniel Horodniceanu, Sorin Săndel Vasilache, Răzvan Horaţiu Radu. Aceştia au susţinut interviul, în perioada 14 - 15 ianuarie.

La şefia DNA au aspirat cinci candidaţi, printre care şi actualul şef Călin Nistor, dar şi Mariana Alexandru, Crin-Nicu Bologa, Camelia Elena Grecu şi Ionuţ Botnaru. Aceştia au susţinut joi interviurile. 

Pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au susţinut interviul Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea, Daniel Horodniceanu.

Propunerile ministrului Justiţiei vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii.

Ulterior obţinerii avizului Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul Justiţiei înaintează propunerile Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţiile de conducere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.