Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu, condamnat la şapte ani şi zece luni de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, a fost ridicat de către poliţiştii care au pus în executare mandatul emis de instanţa de judecată. El va fi dus în Penitenciarul Codlea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"La data de 01 februarie 2022, poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Braşov pe numele unui bărbat, în vârstă de 70 ani, din judeţul Braşov, prin care este condamnat la o pedeapsă de 7 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie. Bărbatul, care nu era urmărit naţional, a fost preluat şi urmează a fi depus în Penitenciarul Codlea”, transmite, marţi după amiază, IPJ Braşov.
 
Surse judiciare cu confirmat pentru News.ro că bărbatul aflat în custodia poliţiştilor este fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov Aristotel Căncescu.
 
Căncescu a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Braşov, la aproape opt ani de detenţie într-un dosar în care a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (5 infracţiuni), luare de mită, spălare a banilor, în formă continuată, trafic de influenţă şi instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos.
 
Prin sentinţa pronunţată marţi, magistraţii Curţii de Apel Braşov au agravat pedeapsa de şapte ani de închisoare dată în 30 aprilie 2020 de instanţa de fond, Tribunalul Braşov, sentinţă atacată cu apel atât de către inculpaţi, cât şi de către DNA, care a instrumentat acest dosar. Astfel, Căncescu a fost achitat cu privire la comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu faptă referitoare la atribuirea contractului de achiziţii publice ”Proiectare şi execuţie, reabilitare – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Corp B”. În schimb, fostul şef al CJ Braşov a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru trafic de influenţă şi 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
 
Cele două pedepse au fost contopite cu pedepsele de 5 ani închisoare şi respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa de fond pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în final fiind aplicată inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care instanţa a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând pedeapsa de şapte ani şi zece luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 5 ani.
 
Prin aceeaşi sentinţă, magistraţii au dispus confiscarea de la S.C. Canaris S.R.L. Braşov a sumei de 1.248.704,95 lei, primită ca mită. 
 
Condamnat în acelaşi dosar este şi fostul deputat Ion Diniţă, trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dare de mită şi spălare a banilor, în formă continuată. 
 
"Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de dare de mită (...). Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Diniţă Ion pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu (...) de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Reduce pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului Diniţă Ion prin sentinţa apelată de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. În temeiul art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 din Codul penal 1968 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului Diniţă Ion, pe un termen de încercare de 4 ani”, este sentinţa în cazul fostului demnitar. 
 
De asemenea, alţi inculpaţi deferiţi justiţiei alături de Căncescu au fost achitaţi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.