Elena Udrea a declarat, marţi, la Antena 3, după ce a fost eliberată din închisoara din Costa Rica, că detenţia a fost mult mai grea, fiind despărţită de fiica sa. Udrea spune că ”trebuie să oprească cineva abuzurile” care se fac în România şi vorbeşte despre faptul că procedurile privind cererea sa de obţinere a azilului sunt în plină desfăşurare. Potrivit fostului ministru, completurile erau făcute ”la comandă”, iar preşedintele Klaus Iohannis ”este creaţia sistemului”, care a început abuzurile din 2014.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Elena Udrea a declarat, marţi, la Antena 3, că a ajuns cu bine acasă şi încearcă să se bucure de fiica sa, de Crăciun şi de aniversarea zilei sale de naştere, în 26 decembrie.

Udrea a afirmat că cel mai greu i-a fost să suporte despărţirea de fiica sa, ajutând-o faptul că s-a aflat împreună cu Alina Bica.

”Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai uşoară perioada asta. Mult, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, când am fost în arestul din România. Mult, mult mai greu de suportat de data aceasta, dar Dumnezeu a făcut o minune, pentru că nu poate fi decât o minune faptul că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă şi pot să petrec Crăciunul, aniversarea mea din 26 decembrie”, a spus Elena Udrea.

Udrea a povestit că fiica sa avea 13 zile în momentul în care ea a fost arestată, iar acum este ”mult mai mare”. 

”Am lăsat-o 13 zile şi am găsit-o mult mai mare. Îi mulţumesc mamei că e sănătoasă, că e bine. Cred că şi ea e curioasă să mă cunoască. S-a uitat la mine încontinuu. Mă bucur că sunt acasă de Crăciun, cu familia mea, cu copilul meu", a mai spus Elena Udrea.

Acesta a precizat că nu va veni în România, procedurile privind obţinerea statutului de azilant fiind în plină desfăşurare.

”Eu nu am plecat din România pentru că voiam să călătoresc prin lume, ci pentru că era evident şi acum e evident, cu tot ce s-a întâmplat, cu această decizie a Curţii Constituţională care a desfiinţat atâtea hotărâri ale ÎCCJ, printre care şi a mea şi a Alinei Bica. E clar că am avut dreptate şi că am fost ţintele unui abuz în ţara noastră. Vom vedea ce se întâmplă, depinde foarte mult de ce se întâmplă şi în România”, a mai spus Udrea. 

Aceasta a vorbit despre ”abuzurile” din România şi despre faptul că se făceau completuri ”la comandă”. 

„Faptul că trei ani de zile s-au făcut aceste abuzuri, faptul că s-a încălcat lege şi s-au format aceste complete de judecate, prin faptul că preşedintele acestui complet era numit întotdeauna fie preşedintele Înaltei Curţi, fie adjunctul, era evident că erau complete de comandă. Dacă nimereai pe culoar, aşa cum am nimerit eu, spre exemplu, nu aveai nicio şansă la o judecată corectă. Nu aveam cum să fiu judecată corect cu Ionuţ Matei, în completul meu de judecată, sau cu doamna Simona Popescu. Iar lucrul acesta a fost constatat în mod absolut curajos de CCR. (...) Acest sistem prin care adversarii puterii oculte din România sunt executaţi sau erau executaţi, şi anume un dosar creat la SRI, preluat de DNA-ul lui Kovesi şi apoi trimis la ÎCCJ, unde completurile de cinci judecători dădeau sentinţe la comandă, era un sistem foarte bine pus la punct în care adversarii sistemului ocult erau executaţi şi scoşi din joc, fără nicio şansă la o judecată corectă. Motivul era acesta.. de a lăsa cale liberă sistemului condus multă vreme de Coldea, de Kovesi, de doamna Stanciu în strategia lor de a conduce România în mod ocult şi ilegal”, a spus Udrea. 

În plus, aceasta a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis ”este creaţia sistemului”, iar Liviu Dragnea a crezut că este ”prieten cu sistemul”, cu Codruţa Kovesi şi cu Florian Coldea. POtrivit lui Udrea, ”abuzurile” au început din 2014. 

”Eu aş vrea ca copilul meu să fie mândru de mine. N-aş face niciodată lucruri care sunt lipsite de onoare. În niciun caz”, a răspuns Elena Udrea când a fost întrebată dacă a fost audiată de FBI.

În plus, fostul ministru spune că cineva trebuie să oprească abuzurile din România.

”Trebuie cineva să oprească aceste abuzuri care se întâmplă în România. Din păcate, nu văd cine ar putea să o facă. Uitându-mă acum în ţară, chiar nu văd cine ar putea să o facă”, a mai spus Udrea.

Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din Costa Rica după încheierea tuturor procedurilor legale. Cele două au fost aşteptate de logodnicul Elenei Udrea, Andrei Alexandrov. 

Locaţie:
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.