Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat sâmbătă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu - reţinut de DNA pentru o mită de peste 1 milion de lei - a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, soţia lui Dumitru Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Soţia lui Dumitru Buzatu s-a revoltat: “Aştept explicaţie statutară şi legală pentru suspendarea mea din partid” - surse

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că au fost luate trei decizii, prima fiind excluderea lui Dumitru Buzatu din PSD şi numirea în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Vaslui a vicepreşedintelui Dragoş Benea.
„Am luat act de demisia din secretar de stat a domnului Buzatu Tudor şi de asemeni am propus colegilor mei suspendarea din funcţia de membru al PSD a doamnei Creţu, senatoare”, a anunţat Ciolacu. 
Întrebat dacă a fost surprins de faptul că Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant primind mită, preşedintele PSD a răspuns: „Categoric, ca pe toată lumea”. 
„Nu ne aşteptam la acest lucru”, a adăugat Ciolacu. 
El spune că se bucură că instituţiile statului „funcţionează total independent”, subliniind că aşa cum nu a comentat niciodată o decizie a unui magistrat, nu va face acest lucru nici „în acest caz, în care este cât se poate de evident”. 
Ciolacu admite că imaginea PSD este afectată. 
„Sunt ferm convins că afectează. Orice act de corupţie afectează imaginea oricărui partid. Dar cred că deciziile partidului şi reacţia partidului şi a colegilor mei şi a mea, personală, a fost cea corectă. Toate deciziile au fost luate cu unanimitate de voturi”, a mai spus Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.