Judecătorii Curţii Constituţionale s-au reunit marţi, în şedinţă, de la ora 12.00, pe ordinea de zi aflându-se o contestaţie la respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la alegerile prezidenţiale, semnată de Botomei Vasile. Contestaţia a fost respinsă cu unanimitate de voturi, la fel ca celelalte dosare de pe ordinea de zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: CCR anunţă, marţi, într-un comunicat de presă, rezultatele şedinţei care a început la ora 12.00. 

Astfel, cu unanimitate de voturi, CCR: 

- A respins contestaţia formulată de domnul Botomei Vasile privind respingerea înregistrării dosarului de candidatură al doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;

- A respins contestaţia formulată de doamna Cristina Tufănoiu privind respingerea înregistrării candidaturii sale la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024;

- A respins contestaţia formulată de domnul Mîndru Petru privind respingerea înregistrării candidaturii sale independente la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Pe agenda şedinţei CCR se află o contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii Dianei Iovanovici Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Botomei Vasile. 

CCR mai discută o contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii Cristinei Tufănoiu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Tufănoiu Cristina şi o contestaţie împotriva neînregistrării candidaturii lui Mîndru Petru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de Mîndru Petru. 

Luni, Curtea Constituţională a respins o altă contestaţie, a Dianei Şoşoacă, faţă de neînregistrarea candidaturii sale la Preşedinţie.

Curtea a respins şi sesizări privind candidaturile lui Lasconi şi Ciolacu, precum şi contestaţii ale altor candidaţi, nemulţumiţi că BEC le-a respins dosarul de candidatură.

Tot luni, Curtea Constituţională a făcut publică hotărârea privind respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie, arătând că înregistrarea acestei candidaturi încalcă unele condiţii de eligibilitate, cu referire la ”valorile democraţiei, la statul de drept, la respectarea Constituţiei corelate cu garanţia politicomilitară a acestora, respectiv apartenenţa României la UE şi NATO”.
 
”Chiar dacă jurământul de credinţă se depune de către candidatul câştigător al alegerilor, elementele cuprinse în jurământul de credinţă sunt condiţii de eligibilitate şi de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte al României, pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la momentul depunerii candidaturii sale”, susţine Curtea. Diana Şoşoacă a criticat, luni seară, hotărârea Curţii Constituţionale privind respingerea candidaturii sale la Cotroceni, numindu-i pe judecătorii CCR ”trădători”, ”stalinişti şi nazişti”.
 
”Prin această motivare penibilă, nazistă, stalinistă, aţi facut din mine erou naţional martir”, a susţinut ea, adăugând că judecătorii CCR s-au antepronunţat privind un eventual comportament al său ca preşedinte. Ea a afirmat că îi va da în judecată pe membrii CCR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.