Senatorul Cristian Lungu, afiliat grupului parlamentar PMP a venit cu ambulanţa joi. la Parlament, pentru a vota la moţiune, Ajuns în Parlament, el a afirmat că a fost decizia lui să vină să voteze , petru că au existat voci care l-au acuzat de trădare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Senatorul Lungu a sosit la Palatul Parlamentului cu o ambulanţă, fiind aşteptat de colegi parlamentari.

El a coborât din maşină şi a fost aşezat într-un scaun cu rotile, pentru a fi dus în sala de plen, unde ar urma să înceapă votul asupra moţiunii.

Liderul PMP Eugen Tomac anunţase deja că acesta şi-a amânat o operaţie, pentru a putea veni la vot.

Vizibil suferind, Cristian Lungu a precizat că a fost internat la Spitalul Municipal Cluj Napoca, dar că a decis să-şi amâne cu o zi operaţia, pentru a veni la vot. El a susţinu că a făcut acest gest, deşi liderul PMP Eugent Tomac, nu i l-a solicitat, tocmai pentru că existau voci care îl acuzau de trădare.

Cristian Lungu a precizat că va vota la vedere, dar nu a spus cum va vota.

De asemenea, a afirmat că imediat după vot se va întoarce la Cluj, pentru a fi operat, pentru că medicul l-a pus să dea două declaraţii pe proprie răspundere

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.