Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, spune că gestul primarului social-democrat din Pucioasa, Constantin Ana, de a semna pentru iniţiativa USR de modificare a Constituţiei ”Fără penali în funcţii publice” este inacceptabil, fiind de natură a crea confuzie în interiorul partidului şi electoratului Partidului Social Democrat şi, prin urmare, va fi analizat în forurile de conducere ale formaţiunii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Gestul domnului Ana Constantin este unul personal. Poziţia sa nu reprezintă poziţia Organizaţiei Judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat, care nu girează acţiunile politice ale adversarilor săi. PSD Dâmboviţa rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, Codului penal şi Codului de procedură penală”, se arată într-o declaraţie remisă presei de Ţuţuianu.

El susţine că noţiunea "penal" nu este statuată juridic, fiind ”folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliţiei de guvernare şi a liderilor săi”.

”Reafirmăm, în acord cu reglementarea constituţională şi europeană, faptul că nicio persoană nu este vinovată atâta timp cât nu a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească (a se vedea şi Directiva europeană 343/2016 privind prezumţia de nevinovăţie, transpusă recent în legislaţia internă prin proiectele de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală). Acţiunea domnului Ana Constantin, precum şi declaraţiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului şi electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil”, declară Adrian Ţuţuianu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana, a semnat, duminică, iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”. El a spus că a semnat documentul fără nicio reţinere şi fără nicio emoţie că gestul său va fi sancţionat politic de superiorii săi şi i-a îndemnat şi pe alţi colegi de partid să facă acelaşi lucru.

Câţiva tineri membri USR, printre care şi un tânăr originar din Pucioasa, au luat legătura cu primarul. „Am fost contactat de aceşti tineri pentru o discuţie legată de iniţiativa pe care ei o susţin. M-au intrebat dacă le răspund solicitării de a semna iniţiativa de modificare a Constituţiei «Fără penali in funcţii publice». Am acceptat pe loc! De aici şi ţinuta pentru care îmi cer scuze! Dar discuţia a fost mult mai complexă. Mi-ar plăcea ca stimabilii domni (plus o domnişoară) să relateze întreaga discuţie, pentru că din punctul meu de vedere a fost vorba de mult mai mult decât despre o semnătură”, a precizat primarul Constantin Ana, citat de Adevărul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.