Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, că a solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate un punct de vedere cu privire la prezenţa sa în conducerea Senatului în timpul vacanţei parlamentare, instituţia spunând că nu a fost în stare de incompatibilitate, iar el va demisiona din funcţia de secretar al Senatului la începutul lunii septembrie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am ]ntrebat înainte dacă există o situaţie de incompatibilitate, pentru că am avut în vedere această perioadă de vară, când Parlamentul nu e în sesiune, şi trebuia să există o soluţie până la data de 1 septembrie", a afirmat Ţuţuianu, la Constanţa, precizând că răspunsul ANI a fost că nu este în stare de incompatibilitate.

Ministrul a precizat că va demisiona din funcţia de secretar al Senatului odată cu începerea noii sesiuni parlamentare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Partidul Uniunea Salvaţi România a depus, joi, o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate în care se află Adrian Ţuţuianu, ministru în Guvernul Tudose şi totodată secretar al Biroului permanent al Senatului.

Pentru a convoca sesiunea extraordinară, în data de 8 august, Adrian Ţuţuianu a luat parte şi a votat ca membru în Biroul permanent al Senatului, deşi Legea nr. 161/2003 prevede clar faptul că funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de simplu deputat sau de senator.

Liderul senatorilor PNL, Mario Oprea, acuza, marţi, că sesiunea extraordinară a Senatului a fost convocată ilegal de către Biroul Permanent al forului, care se afla în cvorum doar prin participarea ministrului Adrian Ţuţuianu, încă secretar al Senatului, deşi legea interzice acest cumul de funcţii. Liberalii spuneau că se vor adresa premierului, pentru a constata incompatibilitatea lui Ţuţuianu şi de a-l obliga să aleagă între demnităţi.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, întrebat despre cazul ministrului Ţuţuianu, care a participat la şedinţa Biroului Permanent al Senatului, deşi nu ar mai putea fi secretar al forului, afirma, marţi, că este clar un caz de incompatibilitate, însă nu a comentat şi motivele pentru care ministrul a fost lăsat să participe.

Potrivit Legii 161/2003, calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului, inclusiv a funcţiilor din aparatul Parlamentului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.