Vicepremierul desemnat Raluca Turcan afirmă, la RFI, că miniştrii PNL au parte de audieri maraton, în timp ce miniştrii PSD au avut parte de fiecare dată de audieri formale, "pe repede înainte". "PNL îşi doreşte alegeri anticipate. În rest, sunt chiţăieli pe la uşă", spune Turcan, referitor la acuzaţiilor reprezentanţilor USR privind un "blat" cu PSD.
"Audierile sunt fireşti, în spiritul şi în textul Constituţiei. Dacă PNL s-ar fi temut de această evaluare în comisiile de specialitate şi ar fi încercat o boicotare, prin neprezentare în comisii la audieri, PSD ar fi reclamat cu siguranţă neîndeplinirea procedurilor constituţionale şi parlamentare (...). Au fost audieri maraton, în timp ce de fiecare dată, la toate guvernele PSD, audierile în comisiile de specialitate erau pure formalităţi, pe repede înainte, unele dintre ele încheindu-se şi în câteva minute (...). Eu, ca vicepremier, sunt foarte mulţumită de activitatea colegilor mei miniştri”, a spus Turcan.
Întrebată dacă întreaga procedură parlamentară nu-i fragilizează pe miniştrii desemnaţi, în condiţiile în care unii dintre ei nu ştiu să încaseze criticile şi ironiile parlamentarilor PSD din comisii, Raluca Turcan a răspuns: "Ce înseamnă fragilizare în urma unor audieri făcute de pesedişti, care nu mai reprezintă absolut deloc opţiunile oamenilor cu privire la clasa politică şi de asemenea audieri făcute de nişte pesedişti, care trei luni de zile au blocat în toate modurile cu putinţă activitatea Guvernului?”.
Vicepremierul le-a răspuns reprezentanţilor USR care au acuzat PNL-ul de blat politic cu PSD.
"Eu cred că fiecare doarme aşa cum îşi pregăteşte. Aşadar, nu comentez conduita politică a USR-ului (...). Cine foloseşte teoria blatului o face pentru că îi profită electoral şi pentru că are alte lucruri de ascuns sau nu are despre ce vorbi. Cum ar fi posibil ca nişte oameni, aşa cum sunt eu, cum este premierul Ludovic Orban, cum sunt colegii mei din Guvern, cum sunt colegii mei din Parlament, care trei ani de zile s-au luptat cu PSD-ul, care şi acum suportă mizeriile, poate e prea mult spus, sau şicanele PSD-ului, să poată fi suspectaţi ca dându-şi mâna cu PSD-ul?”, a replicat Turcan.
Referitor la faptul că PNL şi-a dat mâna cu PSD în Consiliul General, unde doi consilieri liberali au votat bugetul propus de primarul Gabriela Firea, Raluca Turcan a spus: "Au fost daţi afară, asta este cât se poate de limpede, nu mai există nici cea mai mică suspiciune că în conducerea PNL-ului s-ar tolera un asemenea comportament. Derapaje şi oi negre există în toate partidele, dar important este să ai voinţa politică să acţionezi şi să tai răul de la rădăcină”.
"PNL îşi doreşte în momentul de faţă alegeri anticipate. În rest, sunt chiţăieli pe la uşă”, a mai spus Turcan.
Preşedintele USR, Dan Barna, a susţinut că „pentru PNL şi PSD visul ar fi ca alianţa USR PLUS să devină irelevantă din punct de vedere electoral” şi a spus că a constatat că „cele mai importante obiective” pe care cei de la USR le-au agreat cu liberalii „nu se întâmplă”. Barna a spus că alegerea primarilor în două tururi de scrutin a devenit Fata Morgana, iar anticipatele sunt „un ghici”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.