Preşedintele PNL, Raluca Turcan, le-a urat, miercuri, la mulţi ani membrilor partidului cu prilejul aniversării a 142 de ani la înfiinţarea PNL, transmiţându-le că pot fi mândri că fac parte din partidul care a adus societăţii româneşti modenrizarea economică şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”PNL se apropie de un secol şi jumătate de viaţă şi, cu toate astea, continuă să întinerească. PNL nu şi-a schimbat esenţa: rămâne, de fapt, singura forţă politică profund optimistă, singurul partid care crede cu adevărat în şansele şi în capacitatea românilor de a-şi construi un viitor modern, liber şi democratic”, a scris Raluca Turcan într-un mesaj transmis pe Facebook.

Turcan apreciază că, în pofida alternanţei între epocile de glorie şi cele de persecuţie, între victoriile superbe şi înfrângerile dureroase, liberalii au dovedit că au puterea de a se ridica iarăţi şi a merge mai departe. ”Putem fi mândri că suntem partidul care a desăvârşit unitatea naţională a românilor acum aproape 100 de ani, putem fi mândri că suntem partidul care a adus în societatea românească modernizarea economică, egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor”, a spus Turcan.

Ea a precizat că obiectivul mandatului său ca preşedinte interimar să asigure echilibrul şi să reclădească încrederea în rândul membrilor partidului.

”Astăzi sărbătorim 142 de ani de viaţă politică liberală şi ştim că drumul pe care mergem e un drum corect pentru România. După 1989, istoria a dat dreptate Partidului Naţional Liberal: viitorul României e un viitor liberal. Vor fi mulţi propovăduitori ai eşecului. Acest lucru s-a mai întâmplat şi, de fiecare dată liberalii au demonstrat că au forţa, pasiune, că nu se pierd şi nu se retrag. Este o energie extraordinară la membrii Partidului Naţional Liberal şi soluţia victoriei este punerea în valoare a acestei energii”, a afirmat preşedintele PNL.

Raluca Turcan le aminteşte membrilor partidului că, după încheierea procesului de unificare şi alegerea unei noi conduceri la apropiatul congres, PNL trebuie să ofere electoratului o nouă viziune politică şi o acţiune modernizatoare.

Liderii liberali s-au reunit, miercuri dimineaţă, la vila de la Florica a lui Ion I.C. Brătianu pentru a celebra cei 142 de ani de existenţă ai PNL. Alături de Raluca Turcan se află şi candidaţii înscrişi în cursa pentru postul de preşedinte al PNL: Cristian Buşoi, Viorel Cataramă şi Ludovic Orban.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.