Premierul Mihai Tudose a avut, joi, o întâlnire cu o delegaţie oficială din China, condusă de liderul Partidulul Comunist Liu Yunshan, unul dintre subiectele discutate fiind reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, despre care prim-ministrul a spun că există perspective de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcţia lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem în România oportunităţi de investiţii şi un mediu de afaceri prietenos şi predictibil. Avem toate elementele necesare pentru un schimb mai activ între ţările noastre, în domeniul comercial, al energiei, infrastructurii şi al producţiei. Potenţialul de investiţii al Chinei este impresionant. Suntem încântaţi să beneficiem de experienţa Chinei în domeniul transporturilor şi să atragem investiţii care să producă în România pentru piaţa chineză, dar şi pentru cea din Uniunea Europeană”, a spus Tudose, în cadrul discuţiilor, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Şeful Executivului român a menţionat ca există perspective concrete de colaborare cu partenerii chinezi pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. De asemenea, s-a discutat în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria despre posibilitatea înfiinţării unei curse aeriene directe Bucureşti-Beijing şi potenţialul portului Constanţa de a funcţiona ca hub comercial important între Asia şi Europa.

”În China există numeroase firme competitive, iar Guvernul chinez încurajează aceste firme să investească în România, având în vedere şi faptul că România este al doilea partener comercial al Chinei după Uniunea Europeană, dar şi capacitatea investiţională şi financiară actuală a statului chinez”, a declarat Liu Yunshan.

Oficialul chinez a menţionat în acest sens că, pentru următorii 5 ani, China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 mld. dolari şi îşi propune să investească peste hotare 750 mld. dolari.

La întâlnire au participat viceprim-ministrul Ion Ciolacu, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Economiei, Mihai Fifor, ministrul Energiei, Toma Petcu, şi ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ilan Laufer.

La finalul lunii mai, premierul Sorin Grindeanu afirma că autorităţile sunt în discuţii cu compania China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, care a subliniat că speră ca părţile să facă paşi concreţi în acest sens, mai ales că în trecut mare parte din aceste negocieri au fost blocate.

”În China există numeroase firme competitive, iar Guvernul chinez încurajează aceste firme să investească în România, având în vedere şi faptul că România este al doilea partener comercial al Chinei după Uniunea Europeană, dar şi capacitatea investiţională şi financiară actuală a statului chinez”, a declarat Liu Yunshan. Oficialul chinez a menţionat în acest sens că, pentru următorii 5 ani, China preconizează că va importa produse în valoare de 8.000 mld. dolari şi îşi propune să investească peste hotare 750 mld. dolari.

La sfârşitul lunii februarie, Ministerul Energiei a anunţat că noua conducere a instituţiei şi reprezentanţii companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) au convenit asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect care să realizeze raectoarele 3 şi 4 de la Cernavodă să fie urgentate.

Ministerul Energiei va iniţia ”în cel mai scurt timp” un memorandum în Guvern pentru obţinerea mandatului de negociere în relaţia cu CGN. Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, operată de Nuclearelectrica, este proiect de investiţii prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.

De asemenea, în noiembrie anul trecut, Nuclearelectrica anunţa printr-un comunicat că unităţile 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă vor fi puse în funcţiune între 2025-2030. Ministerul Energiei a anunţat pe 21 decembrie 2016 că decizia privind construirea reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă printr-un acord cu compania chineză China General Nuclear Power Corporation este lăsată în responsabilitatea noului guvern.

Negocierile dintre statul român şi compania China General Nuclear Power Corporation privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă aveau ca termen-limită data de 20 decembrie 2016. Până la termenul limită nu s-a luat, în realitate, nicio decizie importantă. În noiembrie 2015, Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation au semnat un nemorandum de înţelegere pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect estimat la 6,5 miliarde euro. Proiectul reactoarelor 3 şi 4 presupune construcţia a două noi reactoare de tip CANDU 6 pe platforma centralei nucleare de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de 700 MW.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.