Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat marţi că data limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile prezidenţiale la BEC este 5 octombrie. De asemenea, 10 octombrie, termenul limită pentru înscrierea pe site-ul AEP a cetăţenilor cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pentru a vota prin corespondenţă.
Preşedintele AEP a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că data limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile prezidenţiale este 5 octombrie.
”În data de 5 octombrie, la sfârşitul zilei, ora 24.00, este termenul limită pentru depunerea candidaturilor şi a semnelor electorale la BEC. Pe 8 octombrie este data de depunere a contestaţiilor care se fac pentru alegerile pentru preşedintele României, la CCR şi după un interval de 3 zile, candidaturile rămân definitive, dacă nu sunt invalidate de către Curte” a spus Greblă.
Preşedintele AEP a precizat că o altă dată importantă este 10 octombrie, termenul limită pentru înscrierea pe site-ul AEP a cetăţenilor cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pentru a vota prin corespondenţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.