Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că se aştepta la mai mulţi candidaţi pentru şefia DNA, dar ştie că în rândul procurorilor care îşi doreau funcţia se meţine încă acea mentalitate, potritivt căreia desemnarea este o procedură cu un câştigător ştiut dinainte. Totodată, Toader a spus că e posibil ca unul dintre cei patru candidaţi să preia şefia DNA, după cum tot posibil este ca niciunul să nu îndeplinească exigenţele, şi atunci să fie reluată procedura.
“Sigur, se încheie perioada de înscriere pentru candidatura la şefia DNA, dar tot atunci se încheie şi o altă perioadă, care mi se pare mie destul de importantă, şi anume preşedintele republicii a semnat decretul de numire a procurorului-şef la DIICOT. Prin urmare, închid procedura de numire la DIICOT şi închei perioada de înscriere pentru procurorul-şef la DNA”, a spus Tudorel Toader.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai afirmat că se aştepta la mai mulţi candidaţi, dar ştie că în rândul procurorilor care îşi doreau poate să devină şefi la DNA se meţine încă mentalitatea potritivt căreia desemnarea este o procedură cu un câştigător ştiut dinainte. Totuşi, Toader spune că procedura va fi transparentă.
“E adevărat că eu mă aşteptam la mai mulţi candidaţi, la mai multe dosare (...), dar aici am în vedere două lucruri: în primul rând sunt convins că în rândul procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale, care îşi doreau poate să devină şefi la DNA se meţine încă acea mentalitate, opinie, potritivt căreia desemnarea este o procedură cu un câştigător dinainte. Am în vedere faptul că nominalizarea precedentă de acum doi ani şi ceva de zile s-a făcut fără procedură, fără competiţie, fără contracandidat, fără o comisie de desemnare a procurorului-şef şi ştim bine la ce ne referim. Aceeaşi persoană, în urmă cu 5 ani şi ceva, a fost desemnată asemenea în detrimentul unui aviz negativ din partea secţiei de procurori a CSM. (...) Va fi o procedură transparentă (...) şi vom vedea dintre cei patru candidaţi dacă şi cine îndeplineşte exigenţele legale, manageriale pentru a fi propus drept candidat la şefia DNA”, a mai spus el.
Întrebat dacă există posibilitatea să organizeze un alt concurs de candidaturi dacă niciunul dintre cei patru candidaţi nu va promova interviul, ministrul Justiţiei a spus: "Sigur, până la urmă nu e vorba de mulţumirea sau nemulţumirea mea, e vorba de exigenţele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul şef al DNA. (...) E posibil să avem pe cineva dintre cei patru candidaţi pentru şefia DNA, după cum tot posibil este ca niciunul să nu îndeplinească exigenţele, şi atunci să reluăm procedura”.
Tudorel Toader a spus că nu inventează el criteriile de evaluare a candidaţilor.
"Criteriile nu le inventez eu. Sigur că am criterii obiective şi subiective. Obiective, experienţa, va fi un proiect managerial care trebuie să facă radiografia DNA, să traseze actele de eficientizare a activităţii de combatere a corupţiei, apoi interviul în care fiecare candidat răspunde întrebărilor legate de posibilitatea coordonării activităţii DNA din perspectiva funcţiei de procuror-şef. (...) Eu personal voi întreba cum vor vedea candidaţii şi această pregătire continuă a procurorilor. Să nu se supere, un procuror este un bun specialist, dar în acelaşi timp fiecare dintre noi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm, avem nevoie de o pregătire profesională continuă”, a mai spus ministrul.
Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a încheiat luni la 17.30.
Pentru ocuparea acestei funcţii s-au înscris patru candidaţi - Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, care a instrumentat unul dintre dosarele fostului vicepremier Gabriel Oprea, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, Elena Grecu, şef al Secţiei judiciare penale a DNA, şi procurorul Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General. Toate candidaturile au fost depuse în cursul acestei zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.