Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, spune că „PSD a fost, este şi va fi un partid puternic şi prea important pentru a fi şantajat, indiferent de cine sunt cei care încearcă şantajul” şi că el nu acceptă negocierile pe sub masă, nici predarea PSD ca ostatic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Ca să putem insista pentru România, trebuie să insistăm pentru PSD. PSD a fost, este şi va fi un partid puternic şi prea important pentru a fi şantajat, indiferent de cine sunt cei care încearcă şantajul! Cât timp sunt preşedintele executiv al acestui partid nu voi accepta două lucruri: 1. Negocierile pe sub masă, făcute fără ştiinţa şi în ciuda partidului. 2. Predarea PSD ca ostatic”, a scris Teodorovici pe pagina sa de Facebook.

El adaugă că poate sunt unii care vor asta, dar atât ei cât şi toţi membrii şi alegătorii PSD trebuie să ştie că el nu va gira niciodată aceste lucruri.

„În rest, fiecare e dispus să încerce să vândă ce şi cât poate pentru a-şi păstra funcţia. Nu totul are un preţ, dar totul are un cost. Altfel, rămân acelaşi OPTIMIST care are convingerea că, dacă dovedim încredere, curaj şi caracter, avem în continuare VIITOR”, mai scrie Teodorovici.

Eugen Teodorovici mai precizează: „NU voi accepta să predau economia României sau ca ea să fie, la rândul său, luată ostatică, aşa cum NU voi accepta taxe noi!”

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian susţine că săptămâna viitoare este ”crucială” pentru actuala coaliţie guvernamentală şi că în cel mult zece zile va fi lămurită atât chestiunea rămânerii ALDE la guvernare cât şi colaborarea partidului cu Pro România.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.