Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăricenau, a declarat joi, referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o posibilă remaniere guvernamentală, că nu este nici vorbă despre aşa ceva şi spune că îi pare rău că „astfel de ştiri se propagă” fără ca liderii coaliţiei să fie întrebaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„(...) Profit să vă spun un lucru care am văzut că este eminamente politic. Am văzut în presă o ştire care, evident, n-are cum să nu fie rostogolită, pentru că stârneşte interesul, legată de o posibilă remaniere. Vreau să vă spun simplu şi clar că nici vorbă de aşa ceva şi îmi pare rău că astfel de ştiri se propagă fără ca să ne întrebaţi pe noi, cei care suntem responsabilii partidelor componente ale coaliţiei, pentru că v-aş fi spus din primul moment că este o ştire fără niciun fel de bază. Nu s-a discutat nici în cadrul coaliţiei, nici în cadrul Guvernului şi din câte am aflat şi doamna Dăncilă a făcut o declaraţie în acest sens, aşa încât aşa vrea subiectul să fie clar încheiat”, a declarat Tăriceanu.

Şi premierul Viorica Dăncilă a comentat informaţiile apărute în spaţiul public privind o remaniere guvernamentală, spunând că acestea sunt "total neîntemeiate" şi că nu a avut loc în coaliţie o discuţie privind remanierea şi nicio evaluare a miniştrilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Vă asigur că nu am avut absolut nicio discuţie legată de remanierea guvernamentală şi, aşa cum a fost specificat de către cei doi preşedinţi ai coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, o evaluare a miniştrilor se face în cadrul coaliţiei de guvernare. Nu a fost făcută o evaluare", a spus Viorica Dăncila joi, în judeţul Dâmboviţa, unde vizitează mai mulţi operatori economici din mediul privat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.