Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine ca alegerea primarilor să se facă în două tururi de scrutin, considerând că situaţia actuală, cu alegerea într-un tur, pentru candidaţii formaţiunii sale este un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Noi susţinem că alegerea trebuie să se facă în două tururi. Când o să discutăm, dacă o să intre în discuţie legea de organizare a alegerilor locale, mai avem timp. Chestiunea asta pentru noi e un handicap, în timp ce pentru partidele mari este un avantaj nemeritat”, a declarat Tăriceanu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Constanţa.

El a fost completat de preşedintele organizaţiei judeţene a ALDE Constanţa, senatorul Ion Popa, care a afirmat că Dacian Cioloş putea schimba acest lucru atunci când a fost premier, dar că nu a dorit să o facă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Chestiunea aceasta putea să o rezolve cel care se bate cel mai tare cu pumnul în piept acum de alegerea primarilor în două tururi, şi anume domnul Cioloş. Când era prim-ministru putea să dea ordonanţă de urgenţă pentru a modifica legea alegerilor locale şi primarii puteau fi aleşi în două tururi, dar nu a vrut. Şi vă spun în cunoştinţă de cauză, nu a vrut să facă lucrul ăsta”, a precizat Ion Popa.

Tăriceanu a mai spus, în cadrul conferinţei de presă, că el contestă organizarea oricărui tip de referendum simultan cu alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.

“Văd că Curtea Constituţională a decretat că nu este neconstituţional, dar să ştiţi că sunt două aspecte. Unul este aspectul de constituţionalitate şi altul este aspectul politic de oportunitate. Deci eu contest vehement oportunitatea organizării oricărui tip de referendum simultan cu alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale, de orice fel pentru că sensul alegerilor riscă să fie deturnat, distorsionat. Şi din acest motiv eu consider că nu este oportun. Din punct de vedere constituţional, da, OK”, a precizat Tăriceanu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.