Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat vineri, în faţa tinerilor din partid, că instituţiile sunt făcute să apere cetăţeanul, nu să-i asculte telefoanele şi să-l trimită în instanţă pentru „vini închipuite”, România fiind ţara din lume cu 300.000 de cetăţeni ascultaţi la telefoane, ceea ce este „o ruşine”.
„Instituţiile sunt făcute să apere şi să servească cetăţeanul, nu să-l asuprească, nu să-i îngrădească libertăţile, nu să-i asculte telefoanele, nu să-l trimită pentru vini închipuite în instanţă, nu să-l plimbe cu cătuşe pe la televizor. Astea sunt caracteristicile specifice regimurilor autoritare. România este astăzi într-un grav derapaj, pe care nu mi l-am imaginat la începutul anilor '90”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
El a mai spus că ALDE, de la înfiinţare, a fost singurul partid care a militat pentru apărarea drepturilor cetăţenilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Acesta este şi motivul pentru care ALDE, de la crearea lui, a fost singurul partid care a militat frecvent pentru apărarea drepturilor cetăţenilor. Nu este vorba numai de cei care au suferit nedreptăţi, care au fost anchetaţi pe nedrept, incorect, care au fost ascultaţi la telefoane, şi aşa mai departe. Este vorba despre apărarea drepturilor fiecăruia dintre noi”, a completat liderul ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu le-a spus tinerilor din ALDE că nu vrea să ajungă şi ei victimele abuzurilor instituţiilor de forţă.
„Nu vreau să ajungeţi să deveniţi întâmplător şi voi victimele abuzurilor instituţiilor de forţă din România. Aceasta este preocuparea mea cea mai importantă. De ce? Pentru că am venit să fac politică în anul 1990, politică liberală, din convingere, pentru că am văzut şi am suferit pe propria piele abuzurile din perioada comunistă şi am dorit ca aceste lucruri să nu se mai repete”, a subliniat preşedintele ALDE.
El a mai afirmat că „alegerile de anul trecut au marcat un punct important”, în condiţiile în care „o majoritate covârşitoare a cetăţenilor au votat partidele componente ale coaliţiei de guvernare”.
Tăriceanu a susţinut că România este ţara din lume cu 300.000 de cetăţeni ascultaţi la telefoane, ceea ce este „o ruşine”.
„Suntem după toate statisticile a doua ţară din Europa în ceea ce priveşte mărimea creşterii economice a PIB. Acesta este genul de parametru care îmi place să-l aud şi cu care să mă laud, nu că România este ţara din lume cu 300.000 de cetăţeni ascultaţi la telefoane, care este ruşinea României”, a afirmat preşedintele Senatului.
Liderul ALDE a mai declarat că România trebuie să plece de pe „un dezonorat” loc 27 în UE în privinţa puterii de cumpărare şi să ajungă a şaptea putere economică în Europa.
„Mă interesează cum va fi viitorul României. Vreau România să plece de pe un dezonorat loc 27 în UE în ceea ce priveşte puterea de cumpărare şi să ajungă în Europa să fie a şaptea putere economică, pentru că România este a şaptea ţară ca mărime a populaţiei şi a teritoriului din Europa. Avem un potenţial extraordinar şi dorinţa mea este să avansăm cât mai mult, pentru că scopul politicii e unul foarte simplu: este bunăstarea cetăţeanului şi libertatea lui. (...) Prosperitatea nu se poate construi prin îngrădirea drepturilor individuale. Baza unei societăţi prospere şi democratice este respectul pentru drepturi şi libertăţi”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.