Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că nu va renunţa la depunerea moţiunii simple pe Justiţie, în ciuda lipsei de susţinere din partea PSD, el arătând că este neplăcut surprins că acest demers este considerat un exerciţiu de imagine.
”Am înregistrat acest punct de vedere şi sunt neplăcut surprins că este considerat un exerciţiu de imagine”, a spus Tăriceanu.
El a precizat că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind interceptările, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, nu face decât să reflecte acest mod de gândire totalitară, propriu regimurilor comuniste sau fasciste.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Eu ca liberal, ca membru al Senatului, nu pot să îmi ascund mâhnirea că sunt tratate cu superficialitate aceste lucruri. Nu conştientizăm că stâlpul de apărare al democraţiei este Parlamentul şi s-ar putea ca peste ceva timp, cei care spun astfel de lucruri să regete. Derapajele de la democraţie se produc gradual şi suntem într-o fază în care în România sunt grave derapaje democratice”, a spus Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a ţinut că adauge că societatea civilă şi numeroasele ONG-uri care în trecut s-au remarcat prin apărarea drepturilor cetăţeneşti şi marii intelectuli sunt complet absenţi din această dezbatere
”Se complac în această situaţie, se fac că nu o văd. Mă aşteaptam să ia poziţie pe aceste chestiuni. La noi, dincolo de gafele pe care le face ministrul Justiţiei, asistăm la o deteriorare a stării de democraţie şi un atentat vizibil, din ce în ce mai puternic, la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale”, a mai declarat Tăriceanu.
Întrebat dacă va renunţa la moţiunea simplă, Tăriceanu a răspuns: ”Nu voi renunţa!”
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, despre moţiunea simplă pe justiţie anunţată de liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, că social-democraţii nu văd finalitatea acestui demers şi că au decis să nu se joace cu moţiunile, simple sau de cenzură.
”Nu vedem care este finalitatea, noi am hotărât să nu ne jucăm cu moţiunea, fie ea de cenzură sau simplă. Când vom depune sau vom susţine, o să avem un argument sau mai multe, serioase şi o să avem foarte limpede şi finalitatea”, a spus Dragnea, întrebat cum vede anunţul lui Călin Popescu Tăriceanu.
Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în urmă cu 10 zile, că premierul Dacian Cioloş ar trebui să o bage mai des în şedinţă pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună, şi să îi ceară demisia, după afirmaţiile acesteia despre Ordonanţa de urgenţă privind interceptările, el arătând că această OUG trebuie respinsă urgent de Parlament.
”Naşul acestei Ordonanţe de Urgenţă pare a fi doama Prună, ministrul Justiţiei, care ne-a declarat, fără ambiguităţi, că este o demnă urmaşă a doamnei Macovei, şi prietenă. Dacă doamna Macovei declara că ascultarea telefoanelor, neconstituţională, este utilă pentru combaterea corupţie, doamna Prună a avut un panseu de excepţională valoare comunistă, fascistă sau ambele. Ce ne spune doamna? Că discuţia despre drepturile omului este un lux. Sfatul meu este ca premierul Cioloş să o bage în şedină mai des şi cel mai bine este să nu mai vorbească, pentru că spune numai enormităţi”, a comentat Călin Popescu Tăriceanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.