Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi seară, la Antena 3, că acţiunea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, este ”un demers deliberat”, dar afirmă că ”denotă o fază de nebunie”. Tăriceanu a susţine că plângerea lui Orban se referă la ”o serie de opţiuni politice pe care primul ministru şi Guvernul care îl conduce le-a luat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi seară, la Antena 3, că plângerea penală depusă de liderul PNL împotriva premierului este ”un demers deliberat”.

”Evident că este un demers deliberat din partea liderului PNL. Acum, sigur, nu mă pot abţine să îmi pun întrebarea: care este resortul acestui demers? Este rezultatul limitelor de gândire pe care le are - şi aşa crede că se duce acţiunea în politică -, este o componentă care denotă o fază de nebunie, în momentul în care mintea îţi derapează grav, sau este, poate, o acţiune care face parte dintr-un plan bine alcătuit”, a declarat Tăriceanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta a explicat că demersul seamănă cu cel făcut în 2015 şi care a dus la demisia premierului de atunci, Victor Ponta.

Tăriceanu susţine că plângerea penală vizează ”o serie de opţiuni politice” ale Guvernului şi premierului.

”Plângerea lui Orban se referă la o serie de opţiuni politice pe care primul ministru şi Guvernul care îl conduce le-a luat, opţiuni politice care nici măcar nu sunt cu adevărat nişte opţiuni. Memorandumul la care aţi făcut referire în legătură cu mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, am văzut memorandumul şi pot să vă spun numai în principiu fără să vă dau detaliile,  porneşte de la ideea necesităţii unei evaluări, a unei analize asupra oportunităţii mutării ambasadei”, a mai spus Tăriceanu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus joi o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă, acuzând-o, printre altele, de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei publice, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.