Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus miercuri că demisia consilierului prezidenţial Simina Tănăsescu este "foarte bine venită", reiterând că întâlnirea acesteia cu judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a fost un lucru grav, iar presiunile pe judecătorii CCR sunt "inacceptabile".
"E foarte bine venită. De ieri am spus că este nevoie ori de demisia dânsei, ori de gestul preşedintelui României de a o demite, având în vedere declaraţiile pe care le-a făcut, neconvingătoare pentru nimeni şi declaraţiile judecătorului CCR, lucru care pentru mine semnifică o situaţie foarte gravă, şi anume presiuni directe făcute asupra membrilor CCR în legătură cu deciziile pe care le-a luat, ceea ce este evident inacceptabil", a spus Călin Popescu Tăriceanu cu privire la demisia Siminei Tănăsescu din funcţia de consilier prezidenţial.
Simina Tănăsescu, care a avut o discuţie cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia, a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial. Preşedinţia spune că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Plenul Curţii Constituţionale a decis sesizarea Comisiei de la Veneţia în legătură cu discuţia dintre Simina Tănăsescu şi Petre Lăzăroiu. Decizia a fost luată marţi şi anunţată miercuri, după ce Preşedinţia a anunţat demisia Siminei Tănăsescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu există nicio presiune din partea Cotroceniului asupra judecătorului Petre Lăzăroiu, iar discuţia dintre acesta şi consilierul prezidenţial Simina Tănăsescu a fost una teoretică, între doi specialişti, însă întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice şi nu ştie de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.