Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus miercuri, referitor la criticile venite de la Bruxelles pe legile justiţiei şi pe faptul că fondurile europene ar putea fi condiţionate de independenţa justiţiei, că România are tendinţa de a considera o afirmaţie a Comisiei Europene drept adevărată, cu toate că el a văzut mai multe rapoarte MCV care dovedeau “o slabă informare”. Tăriceanu a afirmat că nu este obligatoriu să luăm “lumină” de la Comisia Europeană în orice privinţă.
„Nu ştiu, puteţi să întrebaţi Comisia. Vreau să fac o observaţie. Există de foarte multe ori tendinţa în România de a considera o afirmaţie făcută de către Comisia Europeană ca adevărul absolut. Să ştiţi că la Comisia Europeană lucrează funcţionari, unii de foarte bună calitate fără îndoială, şi care au şi ei dreptul să greşească şi să se înşele. Problema este dacă cei care lucrează la Uniunea Europeană fac aceste analize în mod corect, obiectiv, cu bună credinţă sau nu. În trecut am văzut de foarte multe ori rapoarte, mă refer la rapoartele MCV, care dovedeau o slabă informare şi i-am spus-o şi preşedintelui Juncker, şi prim-vicepreşedintelui Timmermans. Le-am spus tuturor - nu sunt corect făcute rapoartele, nu sunt obiective, nu sunt bazate pe informaţii, sunt propagate diverse informaţii din spaţiul public care nu au niciun fel de suport adevărul”, a susţinut Tăriceanu.
Preşedintele Senatului a afirmat că nu este obligatoriu să luăm “lumină” de la Comisia Europeană în orice privinţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Acest lucru cred că România poate să-l spună foarte tranşant şi să discutăm. Am şi discutat în acest sens cu reprezentanţii Comisiei, mă refer atât la preşedintele Comisiei, cât şi la primul vicepreşedinte şi le-am spus aceste lucruri foarte direct şi cred că relaţia trebuie pusă nu într-un raport de subordonare. România este una din ţările membre ale Uniunii Europene care contribuie la construcţia europeană, Comisia Europeană este un instrument care ne ajută ca să ne armonizăm punctele de vedere, dar nu este cel de la care trebuie să luăm obligatoriu lumină în orice privinţă. Trebuie să ne spunem punctul de vedere argumentat, obiectiv şi trebuie să se ţină cont de el”, a spus Tăriceanu.
Propunerea de buget pentru perioada 2021-2027, prezentată miercuri de Comisia Europeană în Parlamentul European, condiţionează finanţarea europeană de respectarea statului de drept. Practic, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricţioneze accesul la finanţare în mod proporţional cu natura, gravitatea şi amploarea deficienţelor care afectează statul de drept.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...