Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus la congresul PSD că îi cheamă pe social-democraţi să ducă la Palatul Cotroceni un preşedinte al tuturor românilor, nu doar al găştilor grupate în spatele său, un preşedintele sensibil la nevoile celor mulţi şi defavorizaţi.
„Vă chem să ducem la Cotroceni un preşedinte adevărat, un preşedinte al tuturor românilor, nu doar al găştilor grupate în spatele său, un preşedinte care să fie sensibil la nevoile celor mulţi, ale celor care sunt defavorizaţi de soartă. O naţiune trebuie judecată nu după cum îşi tratează cetăţenii de rang înalt, spunea Nelson Mandela, ci pe cei necăjiţi. Care este grija pentru cei care sunt în suferinţă, care sunt cei care trebuie să ne preocupe în mod deosebit, cu dificultăţile lor, cu problemele lor cărora trebuie să le dăm un răspuns adecvat din partea unei societăţi care este cu adevărat democratică şi tinde spre prosperitate”, a spus Tăriceanu în cadrul discursului susţinut la congresul PSD.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El crede că în vremurile complicate pe care le trăim trebuie ca românii să fie uniţi şi nu îşi mai permit un preşedinte care să aibă drept scop realegerea lui.
“Sunt vremuri foarte complicate la frontierele noastre şi nu numai, vremuri complicate în toată lumea. Ca să trecem peste aceste vremuri trebuie să fim uniţi ca naţie. Nu ne mai putem permite un preşedinte al cărui singur scop să fie realegerea lui, iar în numele acestei dorinţe să sacrifice tot: valori morale, independenţa justiţiei, libertăţile şi drepturile românilor. Este timpul pentru un preşedinte care să ne unească şi nu să ne dezbine. Este timpul, de asemenea, pentru un preşedinte interesat de ceea ce lasă mai degrabă în urma lui şi nu de ceea ce el aşteaptă în faţă”, a mai afirmat liderul ALDE.
Tăriceanu le-a propus social-democraţilor un pact de stabilitate politică şi economică, o coaliţie care să guverneze România până în 2024 şi să ducă la Cotroceni un preşedinte onest şi echilibrat devotat ţării.
“Sunt astăzi în faţa dumneavoastră ca lider al partidului partener pentru a vă propune un pact de stabilitate politică şi economică a României, un acord care să ne ducă dincolo de anul 2020, un acord bazat pe o coaliţie care să guverneze România până în 2024. Vreau, de asemenea, ca acest acord să permită să ducă la Cotroceni un preşedinte onest, echilibrat şi devotat ţării. Ţării noastre vreau să spun. Un acord care să permită alegerea unui preşedinte care va avea drept obiectiv stabilitatea politică şi economică a ţării absolut necesară pentru realizarea marilor proiecte naţionale”, a mai spus Tăriceanu.
El le-a transmis social-democraţilor ca după acest congres să vină pacea în PSD.
“Trebuie să vă spun că într-adevăr orice cursă electorală este o bătălie sau competiţie, cum vreţi să îi spuneţi. Astăzi aveţi o bătălie de dat, dar vă chem să fiţi înţelepţi şi după ce bătălia e câştigată trebuie să vină pacea. Acest congres este menit să ducă la strângerea rîndurilor dumneavoastră la alegerea unei conducerii înţelepte capabilă să pregătească marile bătălii electorale care vin”, a încheiat Tăriceanu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.