Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, miercuri, sancţionarea preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu,cu 2.000 de lei pentru că a folosit termenul de ”Führer” la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. ”Reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”, a transmis CNSC. Tăriceanu a anunţat că va contesta decizia, pe care nu doreşte să o comenteze, nu pentru el, ci pentru cei 20% dintre români cărora le pasă de drepturile lor.
”Afirmaţiile domnului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, din data de 16.04.2020, comunicate prin pagina de socializare, în care a utilizat termenul de «Führer» la adresa Preşedintelui României reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, a transmis, miercuri, CNCD.
Instituşia a precizat că s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 lei faţă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, hotărârea fiind adoptată cu 7 voturi pentru, 1 împotrivă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Călin Popescu Tăriceanu anunţă că va contesta decizia.
”Nu o să intru în polemică cu CNCD-ul pentru a nu cădea în omniprezenta capcană de a critica o instituţie când nu ne convine o decizie şi de a o lăuda când decizia ne este favorabilă. Este dreptul lor conferit de lege să judece. Cum este dreptul meu conferit de aceeaşi lege să contest decizia lor în instanţa de judecată. Şi voi face acest lucru. Cred că le-ar fi fost mai uşor să ia o decizie corectă dacă s-ar fi uitat în orice traducere din limba germană şi ar fi văzut care este înţelesul termenului «Fuhrer». Şi Wikipedia şi alte site-uri de traducere sunt de acord că acest termen înseamnă «conducător», «lider» sau «ghid». Ca să nu mai spunem că atenţionarea mea către dl Iohannis a fost: «să o lase mai uşor cu ameninţările că nu e Fuhrer ci, încă, Preşedintele României». Nu pune o anatemă dlui Iohannis, ci îl avertizează că a luat-o pe o pantă greşită” a scris Tăriceanu pe Facebook.
Liderul ALDE a precizat că se va lupta în instanţă, nu pentru el, ci ”pentru cei 20% dintre români cărora le pasă de drepturile lor chiar şi în pandemii şi în crize”.
”Întâi ne-am pierdut libertatea de mişcare, apoi ne-am pierdut libertatea de a ne întâlni în grupuri mai mari de trei. Acum suntem pe cale să ne pierdem şi libertatea de cuvânt. Ce ne mai rămâne? Să mergem la muncă, să plătim taxe pe care Iohannis şi “Guvernul Meu” să le sifoneze către puşculiţele lor politice? Nu, mulţumesc”, a mai scris Tăriceanu.
În 16 aprilie, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a recomandat preşedintelui Klaus Iohannis, după atacul acestuia la adresa opoziţiei, ”să o lase mai uşor cu ameninţările că nu e Führer ci, încă, preşedintele României” şi ”să nu mai ameninţe Parlamentul pentru că a mai făcut-o Traian Băsescu şi nu s-a sfârşit bine pentru el”, el remarcând ironic că preşedinte ”l-au lăsat nervii” şi că ”nu-i prieşte izolarea”.
Anterior, preşedintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa opoziţiei declarând că astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale modului toxic de a acţiona pe principiul ”Merge şi aşa” care ne-a ţinut în loc zeci de ani şi a subliniat că o majoritate parlamentară fără legitimitate votează măsuri populiste. Iohannis a mai avertizat că nimeni dintre cei care au făcut nereguli nu trebuie să stea liniştit crezând că va scăpa de braţul legii.
Iohannis a amintit că a făcut un apel insistent încă de la începutul crizei generate de epidemie către toţi politicienii să abandoneze discursul demagogic şi să nu încerce să câştige capital electoral din suferinţa oamenilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.