Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, este de părere că nu există şanse ca moţiunea de cenzură anunţată de o parte a opoziţiei să fie votată. ”Cred că şansele sunt egale cu zero”, susţine ministrul. El afirmă că nici după alegerile prezidenţiale componenţa Guvernului nu se va schimba, argumentând că majoritatea este în Parlament, nu la Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat marţi seară, la Euronews România, dacă, în opinia sa, sunt şanse ca Guvernul să pice prin moţiunea de cenzură pe care partidele suveraniste au anunţat-o, Tanczos Barna a răspuns: ”Cred că şansele sunt egale cu zero, deci nu există nicio şansă în momentul de faţă ca o moţiune împotriva acestui guvern să treacă prin Parlament”.
 
”Sunt convins că şi USR-ul conştientizează cât de mare e riscul pentru ţară în cazul în care un guvern instalat acum o lună şi jumătate ar trebui să plece. În primul şi în primul rând, avem voturile necesare pentru a respinge această moţiune, coaliţia cu siguranţă are majoritatea necesară pentru a respinge moţiunea şi eu cred că vor fi foarte mulţi din USR care nu vor vota cu partidele extremiste o moţiune împotriva unui guvern care în momentul de faţă trebuie să asigure stabilitate şi pe plan internaţional pentru România”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice.
 
Întrebat dacă guvernul s-ar putea schimba după alegerile prezidenţiale, Tanczos a răspuns: ”Categoric nu”, explicând că majoritatea este în Parlament, nu la preşedinţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.