Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni seară, că există riscul ca unele şcoli să nu poată funcţiona, din cauza costurilor foarte mari ale utilităţilor, el atrăgând atenţia autorităţilor publice să ia măsuri în acest sens. Soluţia este, spune ministrul, plafonarea preţurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebat, la Digi24, luni seară, dacă sunt în pericol şcolile din cauza facturilor uriaşe la utilităţi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că există riscuri în acest sens, iar soluţia este plafonarea. 

”Am atras atenţia şi în şedinţa de Guvern, trebuie privite cu prioritate şcolile, spitalele şi universităţile. Există riscuri de funcţionare dificilă din cauza unor costuri foarte mari ale utilităţilor. Am dat un exemplu, al unei universităţi în care costurile cu utilităţile erau 3 la sută din buget, iar acuma ajung să fie 15 la sută din buget. Soluţia e clară, plafonarea şi verificarea corectitudinii facturilor, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor legale. Acest lucru trebuie să îl facă şi primăriile în ceea ce priveşte şcolile din învăţământul preuniverisitar”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Educaţiei a precizat că plafonarea preţurilor la energie va fi clarificată în Guvern. 

”Există o regulă de plafonare, înţeleg că ea va fi clarificată, la nivelul Guvernului, mai bine. Există, de asemenea, şi o hotărâre de Guvern care este pe circuitul de avizare pentru creşterea costului standard per elev, destinat cheltuielilor materiale, însă aceste creşteri, deşi sunt importante, sunt mici în raport cu ceea ce înţeleg că înseamnă creşterea costului la energia electrică”, a declarat Cîmpeanu. 

Întrebat care este recomandarea sa, Sorin Cîmpeanu a declarat că elevii trebuie să meargă la şcoală. 

”Varianta este să meargă la şcoală şi să fie condiţii optime pentru derularea procesului de învăţământ, foarte clar. O să redau ceea ce a zis premierul, cel mai dramatic lucru este închiderea şcolilor, din orice motiv”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Zeci de instituţii şi unităţi de învăţământ au primit facturi uriaşe la gaze pentru luna decembrie.  

Primăria Bârlad reclamă faptul că facturile uriaşe la utilităţi ”au îngenuncheat bugetul oraşului”, cele mai mari facturi fiind primite de unităţile de învăţământ. O singură şcoală a primit o factură de 270.000 de lei pentru o singură lună, în condiţiile în care Spitalul Municipal, care are opt pavilioane şi este cel mai mare consumator local, are o factură de 180.000 de lei. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.