Liderul PSD Marcel Ciolacu este favorit în cursa pentru Cotroceni, cu 30% din intenţiile de vot, conform unui sondaj INSOMAR - AVANGARDE, în care Nicolae Ciucă are 17% din voturi, urmat, la două procente distanţă, de Mircea Geoană. PSD ar obţine cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, 33%, pe locul al doilea fiind PNL, cu 22% din voturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

65% dintre cei chestionaţi ştiu sigur cu cine vor vota la alegerile prfezidenţiale din 24 noiembrie, în timp ce 32% spun că nu ătiu pe cine vor vota.

În ceea ce priveşte intenţia de vot la prezidenţiale, pe primul loc se află liderul PSD Marcel Ciolacu, în favoarea căruia s-au pronunţat 30% dintre subiecţi, locul al doilea revenindu-i preşedintelui liberal Nicolae Ciucă, cu 17%.

Pe următoarele poziţii se află, în ordine: Mircea Geoană - 15%, Elena Lasconi - 14%, George Simion - 11%, Diana Şoşoacă - 7%, Kelemen Hunor - 2%, Cristian Diaconescu - 2%, Cristian Terheş - 1%, alt candidat - 1%.

La alegerile parlamentare, aproape o treime dintre cei chestionaţi declară că vor vota PSD - 33%, 22% se declară în favoarea PNL, iar 15% ar vota USR.

AUR este creditat cu 12% din intenţiile de vot, SOS România cu 7%, UDMR - 5%, PMP - 2%, REPER - 1%, Forţa Dreptei - 1%, alte partide - 2%.

Barometrul Intenţiei de vot a fost realizat de INSOMAR-Avangarde, în perioada 15-27 septembrie, pe un eşantion de 1.100 de subiecţi, prin metoda CATI. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,1%

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.