Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului PPE, anunţă că marţi europarlamentarul liberal Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Rareş Bogdan a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din PE, iar Dan Motreanu a devenit vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională. Mureşan subliniază că este vorba despre ”poziţii importante pentru ţara noastră”.
”Funcţii importante pentru România pe care le-am obţinut în Parlamentul European. Noi, Delegaţia Partidului Naţional Liberal în Parlamentul European, am negociat şi am obţinut votul colegilor pentru patru poziţii importante pentru ţara noastră”, anunţă într-o postare pe Facebook Siegfried Mureşan.
El aminteşte că a fost ales, în luna iunie, vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, poziţie din care va coordona politicile bugetare în grup şi se va asigura că ”ţara noastră primeşte cât mai multe fonduri europene nerambursabile”.
Conform lui Siegfried Mureşan, marţi, europarlamentarul Daniel Buda a fost ales prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European şi ”va apăra interesele fermierilor români în Europa”.
Tot marţi, europarlamentarul Rareş Bogdan a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe, despre care Siegfried Mureşan afirmă că este ”o funcţie foarte importantă în contextul provocărilor de politică externă ale UE din ultimii ani”.
De asemenea, Dan Motreanu a fost ales vice-coordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI).
”În Comisia REGI, Dan Motreanu va negocia şi adopta legislaţia europeană prin care sunt alocate fondurile europene pentru dezvoltarea satelor, oraşelor şi judeţelor din România”, precizează Mureşan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.