Sevil Shhaideh este propunerea făcută miercuri de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni. Sevil Shhaideh, care ar putea deveni prima femeie prim-ministru din istoria României, are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă, din 2004 şi până în vara acestui an, de Nicuşor Constantinescu. În ultima declaraţie de avere, ea a menţionat un apartament în Constanţa, precum şi mai multe proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul a fost făcut de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după consultările cu preşedintele Iohannis.

El a spus că, dacă va fi desemnată, aceasta va fi premierul României, iar el va fi ”responsabilul politic”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Responsabilitatea politică este în primul rând la mine şi nu am de gând să o las”, a subliniat Dragnea, care anterior spusese că el nu îşi poate asuma ”deocamdată” funcţia de premier, din cauza unei ”condamnări nedrepte” şi a unei ”legi neconstituţionale”.

Preşedintele PSD a spus că a trebuit să ţină cont de dorinţa de a face o propunere care să îi dea garanţia că îndeplineşte câteva condiţii: că e un om care munceşte, ştie, are determinare, să aibă încredere toatală în persoana respectivă şi să îi dea posibilitatea ca el să îşi asume în continuare răspunderea pe acţiunile guvernamentale.

PORTRET: Sevil Shhaideh, care ar putea deveni prima femeie premier din istoria României, a lucrat 20 de ani în CJ Constanţa şi a fost ministru câteva luni

Sevil Shhaideh, propusă de PSD-ALDE pentru funcţia de premier, are 52 de ani, este de religie musulmană, este absolventă de ASE, iar timp de aproape 20 de ani a lucrat în Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă, din 2004 şi până în vara acestui an, de Nicuşor Constantinescu. În ultima declaraţie de avere, ea a menţionat un apartament în Constanţa, precum şi mai multe proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram.

Sevil Shhaideh s-a născut în 4 decembrie 1964.

Ea a absolvit în anul 1987 Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică a Academiei de Ştiinţe Economice şi are un masterat în Managementul Proiectelor de Afaceri obţinut la Universitatea Ovidius din Constanţa. De asemenea, are mai multe specializări - expert în administraţia publică, manager ONG, obţinute în SUA din partea USAID, în anii ’90 şi la începutul anilor 2000. 

Primul său loc de muncă a fost la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, ca analist programator, în perioada 1987 - 1991, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager de sisteme informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa.

Din 1993, Sevil Shhaideh s-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa, unde până în 2007 a ocupat funcţia de director de sisteme informatice, în timp între 2007 şi 2012 a fost director general în Direcţia Generală de Proiecte din Consiliul Judeţean Constanţa. De asemenea, între 2007 şi 2012 a fost şi coordonator în cadrul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ocupându-se, printre altele, de elaborarea amendamentelor cu privire la actele normative ce reglementează administraţia publică locală. 

În 2015, Sevil Shhaideh a fost numită secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în perioada în care ministru era Liviu Dragnea. După demisia acestuia din funcţia de ministru, Sevil Shhaideh a preluat prerogativele sale, conducând Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din mai până în noiembrie 2015. La învestirea în funcţia de ministru, ea a jurat pe Coran.

Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar martori la acel eveniment au fost preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa din acea perioadă, Nicuşor Constantinescu, dar şi Liviu Dragnea. La momentul numirii ei în Ministerul Dezvoltării, a apărut informaţia conform căreia Liviu Dragnea i-ar fi fost naş, însă liderul PSD a negat, precizând că în religia musulmană nu există naşi şi că el doar a fost martor, alături de alţii, la căsătoria acesteia.

Sevil Shhaideh s-a aflat la un moment dat şi pe lista de parlamentari a PSD Constanţa pentru alegerile din 11 decembrie 2016, pe un loc eligibil, dar în cele din urmă nu a mai candidat. Ea este membru PSD din iulie 2015, adică după numirea la conducerea Ministerului Dezvoltării.

În cea mai recentă declaraţie de avere, din mai anul acesta, când ocupa funcţia de consilier la Ministerul Dezvoltării, ea scrie că are un apartament de 47 de metri pătraţi în Constanţa, dobândit în 1994. De asemenea, mai are trecute proprietăţi din Siria ale soţului ei, Shhaideh Akram. Una dintre acestea este un apartament de 95 de metri pătraţi dobândit în 1993 prin cumpărare, locul în care se află fiind şters din document. Alte două apartamente, de 145 şi de 180 de metri pătraţi, se află în Damasc, primul fiind construit în 2003 şi cel de-al doilea fiind cumpărat în 2013. 

Sevil Shhaideh are două conturi în lei deschise în 2011 la Raiffeisen Bank, unul de 423.817 lei şi celălalt de 167.004 lei. Ea a acordat în nume personal un împrumut de 20.000 de euro lui Chhide Bachir. Shhaideh are şi un credit la BRD de 60.000 de lei, contractat în 2012 şi scadent în noiembrie 2017. În aceeaşi declaraţie de avere, ea are trecute venituri de 30.647 de lei ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, 61.900 d elei ca ministru şi 92.969 de lei ca membru într-un consiliu al Eximbank. Conform declaraţiei de interese, este acţionar la Coremar (cupon gratuit) şi la Rosyr International SRL, firmă radiată. De asemenea, este şi vicepreşedinte la Asociaţia Dispeceratul Civic.

 

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.