Biroul permanent al Camerei a decis, miercuri, ca sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor să fie convocată în perioada 2-19 iulie. Potrivit liderului PSD, Liviu Dragnea, sesiunea extraodinară va fi convocată pentru a se adopta modificările la Codurile penale. Şi Codul administrativ, un proiect cu numeroase prevederi controversate, ar putea fi adoptat în sesiunea extraordinară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut luni, răspunzând unei întrebări, că este exclusă în acest moment adoptarea modificării Codurilor penale printr-o Ordonanţă de urgenţă. Astfel, întrebat dacă este exclusă în acest moment această procedură, el a răspuns: "Da".
 
"Voi aţi spus. Eu ştiu exact ce am vorbit vineri seara. Am fost acolo cu toţii şi am spus şi spun în continuare că trebuie să se grăbească procedurile, pentru că s-a întârziat foarte mult. O să facem o sesiune extraordinară, dar nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. Şi atunci o să cer astăzi, şi eu, şi domnul Tăriceanu celor din comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obişnuit", a spus Dragnea, întrebat dacă în cadrul CEx de vineri s-a discutat despre o posibilă Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codurilor penale.
 
Potrivit regulamentului, Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.