Senatorul PSD Şerban Nicolae susţine că preşedintele Klaus Iohannis încalcă Constituţia prin refuzul de a numi miniştrii propuşi de premieri şi îi transmite şefului statului că, dacă constată că prin propunerea de remaniere se modifică structura politică a Guvernului, nu are decât să ceară Parlamentului să se pronunţe.
„Vorbitul sacadat şi la oră fixă nu ţine loc de argumente. Dl Iohannis continuă să se afle în afara Constituţiei (...) Nu există în Constituţie mesaje transmise premierului prin intermediul declaraţiilor de presă, nu există în atribuţiile preşedintelui să ceară Guvernului să îşi verifice periodic susţinerea parlamentară, nu există refuzul de exercitare a atribuţiilor. Poate o să înţeleagă faptul că are obligaţii faţă de cetăţeni şi faţă de poziţia pe care o are. Nu-i o glumă, nu e cu joaca politică atunci când vorbeşti de Constituţie şi de instituţiile fundamentale ale statului”, a declarat Şerban Nicolae.
Senatorul PSD susţine că preşedintele a încălcat Constituţia atunci când a refuzat să numească miniştrii interimari.
„Dacă ar fi citit Constituţia, ar fi văzut că este obligat, şi eu îmi permit să anticipez decizia CCR, să vă spun de acum că a încălcat Constituţia, pentru că în toate ipotezele când se vacantează un loc de membru al Guvernului, afară de cazul când prim-ministrul cere revocarea, obligaţia preşedintelui este să numească interimari la propunerea primului ministru, pentru cel mult 45 de zile. Aici nu e chestiune de opţiune - dacă vreau, dacă-mi place, dacă propunerea este motivată sau nu -, este obligat. Mai mult, dacă citim cu atenţie Constituţia şi legea specifică organizării Guvernului - mai nou, Codul administrativ, dar în formula veche Legea 90 -, se spune că premierul este obligat să înceapă demersurile de înlocuire cu un nou membru al guvernului înăuntrul celor 45 de zile, deci este evident pentru orice om de bună credinţă că există un interimat, că cele 45 de zile trebuie să curgă şi că asta este procedura de urmat. Faptul că dl Iohannis a inventat somaţia publică prin declaraţii de presă prin care Guvernul trebuie să-şi verifice periodic susţinerea parlamentară este şi neconstituţional, dar este şi ilogic, pentru că nu preşedintele controlează politic Guvernul, ci Parlamentul”, a declarat Şerban Nicolae.
El a mai spus că preşedintele este cel care trebuie să ceară Parlamentului să se pronunţe, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă componenţa politică a Guvernului şi că, pentru aceasta, Parlamentul trebuie să dea un vot cu majoritatea simplă.
„Dacă dl Iohannis constată că prin propunerea de remaniere se modifică structura politică a Guvernului, nu are decât să ceară Parlamentului să se pronunţe asupra remanierii. (...) Aprobarea Parlamentului se dă printr-o hotărâre adoptată cu majoritatea parlamentarilor prezenţi”, a susţinut senatorul PSD.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că premierul îi cere cere o remaniere guvernamentală, în opinia sa fiind o remaniere ”neavenită, nepotrivită”, pe care o refuză clar, referindu-se la cele şase propuneri de noi membri ai Guvernului transmise de premierul Viorica Dăncilă. ”Niciun ministru nu va fi numit nou în Guvern decât după validarea în Parlament”, a conchis preşedintele.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că nominalizează în Guvern reprezentaţi ALDE la Mediu - Graţiela Gavrilescu, Energie - Ion Cupă, Relaţia cu Parlamentul - Ştefan Băişanu. Dăncilă a mai anunţat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi nominalizarea lui Dan Chirilă la MAI şi pe cea a Cameliei Gavrilă la Educaţie, precum şi pe cea a lui Dan Matei ca vicepremier pe probleme economice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.